Un apel pentru montarea de panouri fotovoltaice de către instituțiile publice ar putea fi lansat la sfârșitul acestui an

Joi, 20 octombrie 2022, a avut loc ședința de lucru la care a participat ministrul Energiei, Virgil Popescu alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Educației și alte persoane din ministere. 

În cadrul acestei ședințe, ministrul Energiei a anunţat că la sfârşitul acestui an va fi lansat un program pentru montarea de panouri fotovoltaice.

„…le-am transmis prefecților un mesaj clar: la sfârșitul acestui an lansăm un program special pentru unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, un program multianual, din Fondul pentru modernizare, prin care încurajăm și deschidem call-uri de proiecte, probabil finanțate 100%, de montare a panourilor fotovoltaice pentru creșterea autoconsumului. Practic, ne dorim ca odată ce ieșim cu evaluările în această iarnă, din primăvară, UAT-urile și instituțiile publice să poată să treacă la faza de implementare a acestui program și să fim pregătiți mai bine pentru perioadele următoare. Și ce trebuie să știm, că vor fi, în fiecare, an call-uri de proiecte pe acest domeniu, pentru UAT-uri și pentru instituțiile publice, separat, tocmai pentru a nu intra în competiție cu companiile, cu întreprinderile mici şi mijlocii sau cu producătorii de energie electrică.”, a declarat Virgil Popescu.

Articolul precedentParlamentul European cere o activitate mai intensă și mai multă ambiție din partea UE în domeniul cyber
Articolul următorAu fost semnate primele contracte de finanțare pentru protecția mediului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.