Ultimele oferte în agricultura din România vin de la fermieri: Tractoriștii pot câștiga cel puțin la fel ca în IT în 2021

Un tractorist bun ar putea ajunge să câștige cât un IT-ist. Asta promit proprietarii de ferme, care sunt dispuși să le dea salarii mari celor care știu să lucreze pământul cu utilaje ultraperformante, moderne. S-a ajuns în această situație pentru că muncitorii calificați au plecat în străinătate, iar cei care au rămas nu sunt interesați de agricultură sau nu se pricep. 

Salariul unui tractorist calificat poate ajunge chiar și la 5 mii de lei pe lună, sumă la care se adaugă și orele suplimentare. Așa încearcă fermierii să atragă mâna de lucru.

Majoritatea fermierilor cu experiență au plecat în afară, iar cei care au rămas au peste 50 de ani și nu știu să utilizeze utilajele agricole, relatează Realitatea PLUS.

„Astăzi, când vorbesc eu, aș mai avea nevoie de trei oameni cu un nivel de calificare medie, ceva între un tehnician și un inginer, care să opereze utilajele pe care le-am achiziționat. Noi nu lucrăm 8 ore, legislația ar trebui să fie mai permisivă, ca orele în plus să fie recuperate în zilele în care plouă, în zilele în care nu lucrăm”, a explicat fermierul Marian Iordache.

În agricultură găsim 29% din forţa de muncă activă a ţării, însă peste 90% lucrează la negru. În plus, pregătirea profesională în acest sector este foarte slabă. Mai ales în aceste vremuri când, în agricultură, este mare nevoie de oameni calificaţi, de la ingineri, şefi de fermă şi tehnicieni agricoli până la mecanici.

„Din păcate, învățământul de specialitate din România nu a reușit să producă specialiști care să se descurce pe asemenea utilaje. Trebuie să aibă cunoștințe de operare de nivel mediu pe un calculator”, a mai spus Marian Iordache.

Un fermier calificat câștigă un salariu de peste 5.000 de lei, în timp ce un profesor universitar poate ajunge la același venit lunar abia după 10 ani.

Profesorul Radu Ciobanu, de la Academia de Studii Economice, spune că „salariul ar trebui să reflecte complet atât pregătirea în domeniu, cât și efectiv munca pe care o desfășori. Salariile din mediul universitar nu sunt mici, ci sunt calibrate la volumul de activitate desfășurată de un cadru didactic. Tot timpul vor fi discuții între diversele salarii din diversele domenii de activitate”, potrivit Realitatea PLUS.

Articolul precedentParlamentul European a aprobat o reglementare în privința pornografiei infantile online
Articolul următorO persoană reţinută şi alte 20 audiate în urma percheziţiilor la contrabandiștii din Blaj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.