ULTIMELE IMAGINI cu băiatul de doar un an ucis de propriul tată, la Alba Iulia. Informații cu puternic impact emoțional

Ultimele imagini cu băiatul de doar un an ucis de propriul tată au fost postate pe internet cu doar câteva ore înainte de tragedie. Clipurile și pozele care surprind copilul în diferite ipostaze au fost puse pe pagini de socializare ce par a fi ale tatălui criminal. După ce și-a spânzurat fiul, individul s-a sinucis. Imaginile și detaliile care urmează au un puternic impact emoțional. Și mai șocant este că micuțul a fost omorât de propriul tată în timp ce polițiștii stăteau la ușă. Deși mama copilului a sunat la 112 cu o noapte în urmă pentru că nu mai știa nimic de el, oamenii legii nu au spart ușa apartamentului în care bărbatul de 27 de ani stătea cu copilul. Polițiștii nu aveau acordul proprietarului și l-au așteptat câteva ore, pentru ca acesta să ajungă de la Turda la Alba Iulia. Când au intrat în apartament a fost, însă, prea târziu. 

Cazul înfiorător a avut loc într-un cartier din Alba Iulia, în apartamentul în care bărbatul de 27 de ani stătea cu chirie. Acolo obișnuia să-și petreacă weekend-urile alături de fiul său de un an după despărțirea de mama copilului. Ultima vizită s-a transformat însă într-o tragedie. După un schimb de mesaje cu fosta iubită, bărbatul nu i-a mai dat detalii despre copil. Speriată, femeia a sunat la 112.

ULTIMELE MESAJE TRIMISE DE TATĂL CRIMINAL
”De ce e mai important să fie golanul acela de … la ziua băiatului meu decât eu ca și tată? Cine e bărbatul care împingea căruciorul băiatului meu? De ce nu am știut că i-ai dat o nouă figură paternă (…) Încă pot alege.”
sursa: mesajele trimise de bărbat către mama copilului

Oamenii legii susțin că au început imediat verificările. Totuși, modul în care au acționat este halucinant. Aceștia nu au putut sparge ușa apartamentului în care individul era încuiat cu propriul copil pentru că proprietarul nu și-a dat acordul. Mai mult, ar fi stat la ușa locuinței până când proprietarul a ajuns de la Turda la Alba Iulia. Când au intervenit polițiștii, a fost însă prea târziu. Copilul și bărbatul au fost găsiți spânzurați.

„A durat, dar au fost respectate toate procedurile legale privind patrunderea in apartament…S-a luat legatura telefonic cu barbatul. Era calm, nu a tradat o stare de agitatie. Era foarte calm si a dat asigurari ca baiatul este bine”, a afirmat Luminita Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.

Cu doar 14 ore înainte de a comite faptele cumplite, de pe un cont de Instagram ce îi poartă numele, tatăl criminal a postat zeci de fotografii și clipuri cu fiul lui. Acesta era surprins în diferite ipostaze.

Imagine

Imagine

Cei care l-au cunoscut pe tatăl criminal spun că acesta era o fire retrasă însă tindea să devină agresiv și se enerva foarte repede. Din acest motiv, bărbatul ar fi schimbat și mai multe locuri de muncă în ultima perioadă. 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCULISELE PUTERII. Miron Mitrea: „Pensiile speciale vor scădea în următorii 15 ani, nu imediat”
Articolul următorHOROSCOP 27 martie. Află ce îți rezervă astrele astăzi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.