ULTIMĂ ORĂ: Avertizări meteo de vreme extremă! COD ROȘU și COD PORTOCALIU în mai multe județe!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU de fenomene meteorologice periculoase ce se pot produce în intervalul 12 iunie, ora 10:00 – 13 iunie, ora 10:00.

Sunt preconizate averse torențiale și izolat căderi de grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Fenomene vizate: averse torențiale, grindină
Zone afectate: județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova

În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov  și Prahova vor fi averse torențiale și izolat căderi de grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

În vigoare este și un COD ROȘU de vreme severă:

Interval de valabilitate: 12 iunie, ora 20 – 13 iunie, ora 08
Fenomene vizate: averse torențiale și abundente
Zone afectate: județele Mehedinți și Gorj și zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara

În județele Mehedinți și Gorj și în zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara, vor fi averse torențiale și abundente. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70…80 l/mp.

În alte județe ale țării este în vigoare un COD GALBEN de instabilitate atmosferică.

Interval de valabilitate: 12 iunie, ora 10 – 13 iunie, ora 12
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Articolul precedentAnul școlar nu se prelungește. Ce motiv invocă ministrul Educației
Articolul următorPremierul Nicolae Ciucă anunță încheierea grevei profesorilor: ”Ne ținem de cuvânt prin adoptarea OUG așa cum au fost ele convenite cu sindicatele”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.