Ucraina taie curentul în Europa după atacurile devastatoare ale Rusiei – Exportul de energie către țările UE, oprit de MARȚI

Ucraina a anunțat că a decis să oprească exporturile de energie către țările din Uniunea Europeană din cauza atacurilor continue ale Rusiei. 

Ministerul ucrainean al Energiei a anunțat că va opri de marți exporturile de energie electrică către Uniunea Europeană după atacurile Rusiei cu rachete asupra infrastructurii energetice de luni.

Decizia afectează țările din UE dar și Republica Moldova. România este implicată în exporturile ucrainene de energie electrică din luna iulie a acestui an. Decizia va afecta și Republica Moldova, relatează Reuters.

„Atacurile de astăzi cu rachete, care au lovit substațiile electrice și termice, au forțat Ucraina să suspende exporturile de energie electrică începând cu 11 octombrie 2022 pentru a-și stabiliza propriul sistem energetic”, a anunțat, într-un comunicat de presă, Ministerul ucrainean de Energie..

„Rusia continuă să desfășoare terorism energetic împotriva Ucrainei și intensifică presiunea energetică asupra Uniunii Europene.

Electricitatea ucraineană, pe care am exportat-o după sincronizarea cu UE, împreună cu liniile separate către Moldova și Polonia, a ajutat Europa să înlocuiască gazul rusesc și a menținut stabilitatea sistemului energetic european.

Chiar și după oprirea centralei nucleare din Zaporojie, care se află sub ocupație rusă de mai bine de 7 luni, Ucraina și-a îndeplinit obligațiile față de partenerii europeni în ceea ce privește exportul de energie electrică.

Dar bombardamentele cu rachete de astăzi, care au lovit generatoare și stații electrice, obligă Ucraina să treacă la oprirea exporturilor de electricitate începând cu 11 octombrie 2022, pentru a-și stabiliza propriul sistem energetic”, se mai arată în anunțul Ucrainei.

Rusia a lansat luni cele mai extinse atacuri cu rachete asupra Ucrainei de la începutul conflictului, la două zile de la explozia de pe podul Kerci, care reprezintă legătura cu Crimeea, de importanță strategică pentu Rusia. Kremlinul a catalogat explozia de pe podul către Crimeea drept „un atac terorist” din partea Ucrainei. Răzbunarea rușilor a venit luni dimineață, când rachete de croazieră au lovit mai multe orașe, afectând sistemele electrice. Cel puțin 11 morți și peste 89 de răniți este ultimul bilanț provizoriu al bombardamentelor de luni.

Ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko, a declarat că atacurile asupra sistemului energetic au fost „cele mai mari din timpul întregului război”. Loviturile cu rachete „pe întreg lanțul de aprovizionare (au fost făcute) pentru a face aprovizionarea cât mai dificilă”, a mai spus Halușcenko.

Și premierul Denîs Șmîhal a anunțat luni că 11 instalații de infrastructură au fost avariate de către atacurile rusești: „Începând cu ora 11 dimineața (0800 GMT), 11 instalații importante de infrastructură din opt regiuni și orașul Kiev au fost avariate. Acum unele zone nu au acces. Este necesar să fim pregătiți pentru întreruperi temporare de lumină, alimentare cu apă și comunicare”.

După bombardamentele Rusiei, Volodimir Zelenski a spus că Ucraina „are de-a face cu teroriști” și a acuzat Rusia că vizează instalațiile energetice și civile în urma atacurilor cu rachete: „Au ales în mod deliberat un astfel de moment, astfel de obiective, pentru a provoca cât mai mult rău posibil”.

Exporturile energiei ucrainene către Europa au început în luna iunie. Atunci, ministerul ucrainean al energiei a declarat că speră să aibă venituri de 1,5 miliarde de euro din exporturile de energie electrică către UE, principala sa piață de export de energie de la începutul războiului, până la sfârșitul anului.

România a fost implicată în exportul de energie din Ucraina din luna iulie. Preşedintele Volodimir Zelenski anunța la începutul lunii iulie că „Ucraina a început să exporte energie electrică într-un mod semnificativ spre Uniunea Europeană prin România”

„S-a făcut un pas important în apropierea noastră de Uniunea Europeană. Și acesta este doar o primă etapă. Nu este doar o chestiune de venituri din export pentru noi, este o chestiune de securitate pentru întreaga Europă”, declara atunci Zelenski.

Reţeaua de electricitate ucraineană a fost conectată la reţeaua europeană la jumătatea lunii martie. Ucraina a fost sincronizată cu reţeaua electrică rusă până la invadarea sa, la 24 februarie, apoi a funcţionat autonom.

Războiul din Ucraina a început pe 24 februarie, după ordinul de invazie rusă dat de Vladimir Putin.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentLEGILE PUTERII: Cronica unui faliment național – Guvernanții nu mai au nicio scuză. Ne bagă până la coate mâinile în buzunarele tot mai goale!
Articolul următorJoe Biden și Volodimir Zelenski, discuție telefonică decisivă – Ce i se pregătește lui Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.