Negociatorul-şef ucrainean în discuţiile de pace cu Rusia, David Arahamia, a afirmat sâmbătă că Moscova a acceptat „verbal” principalele propuneri ucrainene, adăugând că Kievul aşteaptă în prezent o confirmare scrisă, notează AFP.
Vorbind în cursul unei emisiuni la televiziune, David Arahamia a dat de înţeles că discuţiile menite să pună capăt ostilităţilor au făcut progrese semnificative.
„Federaţia Rusă a dat un răspuns oficial tuturor poziţiilor (ucrainene), şi anume că le acceptă, cu excepţia chestiunii Peninsulei Crimeea”, anexată de Moscova în 2014, a afirmat el.
Negociatorul ucrainean a adăugat că nu a există „o confirmare oficială în scris”, partea rusă dându-şi acceptul „verbal”.
David Arahamia a mai spus că, dacă în cele din urmă, va avea loc o întâlnire între preşedinţii ucrainean, Volodimir Zelenski, şi rus, Vladimir Putin, „cel mai probabil” s-ar desfăşura în Turcia.
Şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, care săptămâna aceasta a găzduit delegaţiile rusă şi ucraineană în ţara sa, „ne-a sunat pe noi şi pe Vladimir Putin” vineri, spunând că va găzdui o astfel de întâlnire, a dezvăluit el.
„Nici data, nici locul nu sunt cunoscute, dar credem că cel mai probabil ar putea fi Istanbul sau Ankara”, a adăugat negociatorul ucrainean.
De la începutul invaziei Ucrainei la 24 ianuarie, Volodimir Zelenski a cerut în mod repetat convorbiri între patru ochi cu Vladimir Putin.
Negociatorul ucrainean a subliniat că Moscova a convenit în timpul discuţiilor că un referendum privind neutralitatea Ucrainei va fi „singura cale de ieşire din această situaţie”.
Dacă ucrainenii nu sunt de acord cu un astfel de statut, „fie vom reveni la starea de război, poate, fie la noi negocieri”.
Kremlinul a insistat ca Ucraina să renunţe la aderarea la NATO şi să opteze pentru neutralitate, reaminteşte AFP.