Modificare importantă pentru companiile care au conturi pe rețeaua de socializare Twitter și vor să se promoveze. Totul se va face contra unui abonament.
Companiile care vor să afişeze bife speciale pe Twitter pentru contul propriu şi conturile angajaţilor trebuie să plătească de la 1.000 de dolari în sus pe lună. Marele plan de creştere a veniturilor Twitter, anunţat anterior de Elon Musk, este acum lansat oficial. Se numeşte Verification for Organisations şi permite organizaţiilor „să se diferenţieze în cadrul platformei”.
Pagina de profil a unei companii din cadrul programului va afişa un simbol cu logo-ul companiei. Acelaşi simbol va apărea în orice pagină în care apare numele de utilizator respectiv. Abonamentul lunar costă 1.000 de dolari.
În plus, companiile pot include şi conturile unora dintre propriiu angajaţi în program, care vor beneficia de acelaşi simbol. Pentru fiecare angajat se vor plăti, în plus, 50 de dolari pe lună.
Planul lui Elon Musk nu este primit cu acelaşi entuziasm de toată lumea. Deja mai multe mari publicaţii din Statele Unite, printre care New York Times şi Los Angeles Times, au anunţat că nu au de gând să plătească pentru noul program de verificare.