Twitter 2.0 – „revoluția” Elon Musk. Muncești mai mult sau pleci acasă!

Nici nu s-a instalat bine la conducerea gigantului american din industria rețelelor de socializare, că Elon Musk și-a impus așa-numite „revoluție” Twitter 2.0 – era Musk. Ori muncești mai mult pentru companie, ori pleci acasă!

 

Noul CEO al Twitter şi director unic, Elon Musk, a trimis miercuri un e-mail la nivel de companie angajaţilor rămaşi la compania de social media, cerându-le să se angajeze să lucreze ”ore lungi, la intensitate mare”, sau să primească ”o indemnizaţie de concediere de trei luni”, dacă nu şi-au dat acordul, acestea fiind condiţiile pentru a-I susţine viziunea pentru ”Twitter 2.0”, transmite CNBC.

Ultimatumul la nivel de companie, trimis în jurul miezului nopţii, ora San Francisco, şi transmis CNBC, vine după ce Musk a concediat deja directori cheie ai Twitter, a concediat fără preaviz jumătate din angajaţii cu normă întreagă şi a redus numărul de contractori care lucrează cu compania.

 

Săptămâna aceasta, Musk a concediat şi ingineri veterani ai Twitter, după ce l-au criticat în public sau pe canalul intern Slack al companiei.

De când Musk, care este şi CEO al Tesla şi SpaceX, a preluat conducerea pe 28 octombrie, el a anunţat schimbări majore planificate pentru Twitter.

 

O schimbare pentru care a insistat să fie lansată rapid, numită Twitter Blue pentru verificare, a trebuit totuşi să fie anulată. Serviciul de abonament Blue, de 7,99 dolari/lună, le permitea oamenilor să plătească pentru o bifă albastră care arăta ca marca rezervată anterior, pentru a asigura că un cont a fost verificat sau că este oficial.

O mulţime de imitatori au cumpărat bife ale abonaţilor plătiţi, pentru a se prezenta drept celebrităţi, mărci şi politicieni legitimi şi, în unele cazuri, au postat informaţii false despre companii.

De exemplu, conturile au uzurpat identitatea companiei multinaţionale de medicamente Eli Lilly .

Un imitator a cauzat o problemă serioasă când a scris pe Twitter ”Suntem încântaţi să anunţăm că insulina este gratuită acum”. Tweetul a rămas pe platforma de socializare mai multe ore, înainte de a fi eliminat.

 

Contul real Eli Lilly a postat ulterior pe Twitter: ”Ne cerem scuze celor cărora au primit un mesaj înşelător dintr-un cont Lilly fals”.

Preţul acţiunilor Eli Lilly a scăzut drastic după postarea mesajului fals, iar compania a decis să suspende publicitatea pe Twitter pe termen nelimitat.

Musk plănuieşte acum o lansare revizuită a Twitter Blue Verified, pe 29 noiembrie.

Iată textul complet al e-mailulului pe care Elon Musk l-a trimis angajaţilor Twitter miercuri (transcris de CNBC):

” În viitor, pentru a construi o Twitter 2.0 revoluţionară şi a reuşi într-o lume din ce în ce mai competitivă, va trebui să fim extrem de duri. Acest lucru va însemna să lucrăm ore lungi la intensitate mare. Doar performanţa excepţională va constitui o notă de trecere.

Twitter va fi, de asemenea, mult mai bazată pe inginerie. Designul şi managementul produsului vor fi în continuare foarte importante şi îmi vor raporta mie, dar cei care scriu un cod grozav vor constitui majoritatea echipei noastre şi vor avea cea mai mare influenţă. În esenţă, Twitter este o companie de software şi servere, aşa că cred că acest lucru are sens.

Dacă sunteţi sigur că doriţi să faceţi parte din noua Twitter, vă rugăm să faceţi clic pe da pe linkul de mai jos: [Link eliminat] Oricine nu a făcut acest lucru până mâine (joi), la ora 17:00 ET, va primi o indemnizaţie pe trei luni. Indiferent de decizia pe care o luaţi, vă mulţumesc pentru eforturile de a face Twitter succes. Elon”

Articolul precedentSărbătoare 17 noiembrie – Ce sfinți importanți sunt astăzi în calendarul ortodox
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL | Schengen, cadoul otrăvit aruncat sub nasul românilor – Care sunt implicațiile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.