Turismul spaţial atrage deja critici! Reacția familiei regale britanice

Prinţul William a criticat cursa spaţială a Blue Origin şi i-a îndemnat pe liderii mondiali să se concentreze mai degrabă asupra problemelor planetei înainte de marea conferinţă COP26 de la Glasgow.

De asemenea, într-un interviu acordat BBC şi difuzat luni, prinţul Charles, 72 de ani, s-a arătat îngrijorat că liderii mondiali care se vor întâlni la Glasgow „doar vorbesc” în timpul COP26 în loc să ia măsuri pentru a reduce drastic emisiile de gaz cu efect de seră.

„Unele dintre cele mai mari creiere şi spirite din lume trebuie să încerce înainte de orice să repare această planetă, nu să încerce să găsească viitorul loc în care vom merge să trăim”, a declarat William într-un interviu cu BBC, înainte de prima ediţie de duminică a premiului Earthshot ce recompensează soluţii la criza climatică.

Această critică vine după călătoria de câteva minute în spaţiu efectuată miercuri de actorul serialului cult „Star Trek” William Shatner la bordul rachetei Blue Origin. El a devenit la vârsta de 90 de ani cea mai în vârstă persoană care atinge ultima frontieră.

Este vorba despre al doilea zbor cu echipaj uman al rachetei miliardarului american Jeff Bezos, fondator al Amazon, care vrea să se impună în sectorul turismului spaţial. Acesta concurează cu britanicul Richard Branson şi cu americanul Elon Musk.

Prinţul William a cerut liderilor lumii să se gândească la acţiune şi să nu se rezume la „vorbe frumoase”, înainte de conferinţa ONU despre climat.

„Vreau ca lucrurile de care am profitat, viaţa în aer liber, natura, mediul înconjurător, să fie întotdeauna acolo pentru copiii mei şi nu doar pentru ai mei, ci pentru copiii din toată lumea(…)Dacă nu suntem atenţi, vom fura viitorul copiiilor noştri prin ceea ce facem acum”, a spus el.

Cei cinci laureaţi al premiului Earthshot vor fi desemnaţi duminică, la Londra, în cadrul unei ceremonii televizate. Ei vor primi fiecare câte un milion de lire sterline (1,18 milioane de euro).

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentRomânia, lovită de un CICLON puternic: temperaturile scad dramatic. Zonele lovite de ploi
Articolul următorBilanț coronavirus 14 octombrie. Peste 16.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.