Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului – persoană fizică, pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea de a furniza, cu ştiință, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2019, în scopul obținerii subvențiilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, inculpatul ar fi omis să notifice în scris Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) în legătură cu modificarea datelor declarate anterior în cerere. Concret, inculpatul ar fi trebuit să comunice că ovinele declarate inițial au fost vândute, precum și faptul că nu mai utilizează terenul în suprafață de 32,20 ha pentru care solicitase sprijin nerambursabil.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut fonduri în valoare totală de 75.835 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 76.528 lei.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.