Trei infracțiuni rutiere săvârșite, într-o singură zi, de un tânăr din Cugir

La data de 5 decembrie 2020, în jurul orei 13,30, polițiștii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, l-au depistat pe un tânăr de 36 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere i-a fost reținut, eliberându-i-se o dovadă înlocuitoare a permisului, fără drept de circulație.

În aceeași zi, în jurul orei 22,00, bărbatul a fost depistat, pe raza localității Vinerea, în timp ce conducea același autoturism. De data aceasta, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest sau recoltării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În sarcina sa au fost reținute alte două infracțiuni, respectiv conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentBilanț coronavirus 7 decembrie: 3.660 de cazuri noi și 127 de decese
Articolul următorTransport ilegal de material lemnos, depistat în trafic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.