Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al CAPITALEI

Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti printr-o hotărâre de guvern publicată joi seară în Monitorul Oficial.

„Domnul Berbeceanu Traian exercită, cu caracter temporar, în condițiile legii, funcția publică de prefect al municipiului București”, se arată în hotărârea de guvern publicată în Monitorul Oficial.

Traian Berbeceanu îl înlocuieşte în funcţie pe Gheorghe Cojanu, care a fost numit în funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Totodată, Guvernul a decis joi printr-o hotărâre, care a fost publicată în Monitorul Oficial, eliberarea din funcţia de subprefect al municipiului Bucureşti a Matildei-Nicoleta Goleac.

Tot printr-o hotărâre de guvern, Adina-Claudia Moiseanu a fost numită subprefect al judeţului Buzău, înlocuind-o în funcţie pe Elena Preda, potrivit AGERPRES.

Traian Bereceanu a fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba între 2005 și 2013, când a trebuit să plece în urma unei anchete a DIICOT. A stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Berbeceanu a fost achitat în 2016, în prima instanță, fiind găsit nevinovat pentru faptele de luare de mită, sprijinire grup infracţional organizat, spălare de bani, fals în declaraţii, fals sub semnătură privată, complicitate la delapidare, fapte de care l-au acuzat procurorii DIICOT în 2013.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 94. Marea experiență a lui Burleanu în fotbal e… mini
Articolul următorExclusiv, de la ora 21.00, nu ratați „Legile Puterii”: Mărturii din prima linie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.