Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră se înregistrează aglomerație pe sensul de coborâre al DN 1 către Ploiești, între stațiunile Predeal și Bușteni, dar și între localitățile Comarnic și Breaza.
Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, dar și pe celelalte artere rutiere importante la nivel național.
Pentru siguranța participanților la trafic, în condițiile în care valorile de trafic vor crește și mai mult pe parcursul zilei, polițiștii recomandă conducătorilor auto să ia în considerare următoarele sfaturi:
– creșterea distanței de siguranță între vehicule;
– evitarea depășirilor riscante, a coloanelor de autovehicule;
– planificarea cu atenție a traseului de parcurs și folosirea unor rute alternative;
– manifestarea respectului față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției;
– pe autostrăzi, acordarea priorității la ieşirea din spaţiile de servicii, punerea în funcțiune a luminilor de avarie la încheierea unei coloane care oprește sau încetinește brusc.
Nu circulați și nu opriți pe banda de urgență în mod nejustificat!
Pentru DN 1 București – Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:
București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov;
București – Autostrada A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.
Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanța – București, recomandăm conducătorilor auto care se întorc de pe litoral folosirea rutelor alternative, respectiv:
DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;
A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București;
DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna – A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).
Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate de pe site-ului oficial – www.politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC.