Pe 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mina. În calendarul creștin ortodox este sărbătoare cu cruce neagră, iar cu această ocazie se respectă mai multe tradiții și superstiții.
Sfântul Mina, prăznuit în fiecare an pe data de 11 noiembrie, este considerat protectorul tuturor celor care au fost păgubiți, înșelați sau au suferit pierderi materiale importante.
Ritualuri pentru această zi
După pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, de pe Colina Bucuriei, sau cel de la Mănăstirea Radu Vodă, pentru Sfântul Nectarie, credincioșii merg în ziua de 11 noiembrie să se închine la Sfântul Mucenic Mina la Biserica Sfântul Mina-Vergu din București. Aici se regăsesc Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mina și părticele din moaștele sale.
În fiecare an în ziua de 11 noiembrie credincioșii merg să se roage și să îl cinstească, iar femeile vin cu lumânări și le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Se crede că în acest fel vor schimba sau îndepărta gândurile și faptele rele ale duşmanilor. Și fetele mai tinere urmează acest ritual cu lumânări, dar care are și o altă însemnătate. În acest caz ele speră ca inimile celor doriţi să se întoarcă spre ele.
Totodată, în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru căsătorie, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine. În credința populară se spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor pentru ca tâlharii să fie prinși.
Persoanele care nu reușesc să ajungă la biserică pe 11 noiembrie, atunci când este prăznuit în calendarul creștin ortodox Sfântul Mina, sunt sfătuite să aprindă o lumânare în casă și să se roage. În această zi poate fi rostită rugăciunea către Sfântul Mina.
„O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat.
De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”, aceasta este rugăciunea către Sfântul Mina care se rostește pe 11 noiembrie, potrivit crestinortodox.ro.