Top 5 nereguli constatate de ANFP în cadrul activităţilor de control

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică și funcționarii publici. În îndeplinirea acestei atribuţii principale, Agenţia desfăşoară controale tematice şi de fond în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice.

Printre neregulile constatate frecvent de către Corpul de control al ANFP, în contextul derulării acţiunilor specifice, s-au evidenţiat aspecte comune multor instituţii şi autorităţi publice, precum:

  • stabilirea drept funcții de natură contractuală, în loc de funcţii publice, a unor posturi ale căror atribuții presupun realizarea de activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică;
  • stabilirea condițiilor de ocupare pentru funcțiile publice vacante scoase la concurs fără a avea la bază o fișă de post corespunzătoare acelei funcții publice;
  • nerespectarea dispozițiilor legale în cazul reorganizării activității: nerespectarea drepturilor funcționarilor publici în cazul eliberării ca urmare a reducerii postului, întocmirea defectuoasă a fișelor de post corespunzătoare funcțiilor publice rezultate în urma reorganizării etc.;
  • transformarea “delegării de atribuții” – un instrument care asigură funcționalitatea activității anumitor compartimente pentru o perioadă scurtă de timp – într-o modalitate de ocupare pe termen lung a unor funcții publice, în special a unor funcții publice de conducere;
  • nerespectarea dispozițiilor legale în cazul ocupării prin exercitare cu caracter temporar a funcțiilor publice de conducere: neîndeplinirea condițiilor de ocupare stabilite sau transformarea ocupării exercitării cu caracter temporar într-o modalitate de ocupare pe termen lung și fără întrerupere a funcției publice de conducere vacante.

”În perioada următoare, vom demara un amplu proces de control de fond, în cadrul instituţiilor publice,  pe problemele menţionate, dar şi pe altele. Înţelegerea, respectarea şi aplicarea corectă a legilor reprezintă condiţii de bază în asigurarea funcţionalităţii managementului resurselor umane. ANFP trebuie să fie garantul respectării legalităţii în sistemul funcţiei publice”, a fost mesajul transmis de preşedintele ANFP, Liviu Mălureanu.

Articolul precedentCod galben de ninsori în aproape jumătate din țară
Articolul următorO căprioara a devenit „vedetă” pe Valea Arieșului. Se lasă mangâiată și fotografiată de turiști (VIDEO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.