Toate decolările de pe aeroportul din Berlin, ANULATE din cauza unei greve

Sindicatul Verdi din Germania a convocat luni o grevă de o zi a personalului de securitate aeriană de pe aeroportul din Berlin, ca parte a unei dispute salariale în curs. Drept urmare, aeroportul a decis să anuleze toate plecările pasagerilor din această zi.

Greva urmează să înceapă luni, la ora locală 3:30 a.m. (0130 GMT), şi se va încheia la miezul nopţii (22:00 GMT), a anunțat sindicatul, relatează Reuters preluat de News.ro. 

Germania, cea mai mare economie a Europei, a cunoscut în acest an unele dintre cele mai perturbatoare greve din ultimele decenii, în timp ce sindicatele presează pentru salarii mai mari pentru a compensa creşterea costului vieţii.

Acţiunea planificată urmează grevelor de la alte patru aeroporturi germane – Duesseldorf, Hamburg, Köln-Bonn şi Stuttgart, organizate joi şi vineri, când au fost anulate peste 700 de plecări.

”Din cauza grevelor de avertizare ale personalului de securitate, nicio plecare a zborurilor de pasageri nu va fi posibilă luni, 24 aprilie”, a spus aeroportul din Berlin Brandenburg într-un comunicat, adăugând că şi sosirile ar putea fi, de asemenea, afectate.

Sindicatul a negociat cu asociaţia pentru securitatea aviaţiei BDLS în vederea creşterii salariilor pentru schimburile de noapte, de weekend şi de sărbătorile legale.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentPastilele de întinerit ar putea apărea în farmacii. O nouă dispută legată de „sănătatea” rezervată celor bogați
Articolul următorBancnotele care vor fi scoase din circulație în curând

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.