Doi tineri care au furat mai multe scule din incinta unei societăţi comerciale în care au pătruns prin efracţie au fost depistați, în flagrant delict, de către poliţiştii şi jandarmii din Sebeş.
La data de 17 februarie 2019, poliţiştii din Sebeş, împreună cu jandarmii din cadrul Detaşamentului 5 Sebeş i-au depistat, în flagrant delict, pe doi tineri, de 28 şi 29 de ani, din municipiul Sebeş, în timp ce sustrăgeau mai multe scule din incinta unei societăţi comerciale din municipiu.
Potrivit IPJ Alba, se pare că, în noaptea de 16/17 februarie 2019, cei doi ar fi dislocat peretele metalic al unei hale, iar din interior ar fi sustras bunuri în valoare de 300 de lei.
Poliţiştii i-au reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a celor doi.