Teribilismul adolescentin! Ce-a putut să facă un minor de 16 ani

Miercuri, 10 iulie, în jurul orei 18,19, un minor de 16 ani, din localitatea Bălcaciu, în timp ce conducea un moped, pe strada Gorunului din localitate, a pierdut controlul mopedului și s-a răsturnat în șanțul din stânga drumului a direcției de mers, producând ușoare avarii vehiculului. Acesta se afla sub influenta băuturilor alcoolice.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii rutier din Blaj împreună cu polițiștii Secției numărul 6 de Poliție Rurală au stabilit faptul că minorul nu deține permis de conducere, mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat și aparține unui tânăr de 19 ani, din localitatea Bălcaciu, care ar fi încredințat mopedul minorului, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere.

Întrucât minorul se afla în stare avansată de ebrietate și nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, a fost condus la spital unde i-ai fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul mopedului, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, și conducerea a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar față de tânărul de 19 ani pentru încredințarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane fără permis de conducere.

Articolul precedentColiziune între o mașină și o motocicletă în Sebeș
Articolul următorTânăr reținut de polițiști după ce a fost filmat în timp ce lovea un alt băiat