Teorie controversată a cercetătorilor: miezul Pământului ar fi început să se rotească invers

Potrivit unui studiu publicat luni, nucleul Pământului, care poate fi considerat o „planetă în interiorul planetei”, nu se mai roteşte şi chiar s-a întors în sens invers, relatează AFP. 

Un adevărat gigant, aflat la adâncime mare faţă de suprafaţa Pământului, s-ar putea roti în direcţie opusă faţă de noi, potrivit unui studiu ale cărui rezultate nu sunt de aşteptat să pună capăt controversei pe care o au oamenii de ştiinţă.

Miezul Pământului, o sferă în flăcări de mărimea lui Pluto, a încetat să se mai rotească şi s-ar putea chiar să se fi întors în sens invers, sugerează studiul publicat luni în Nature Geoscience. Această „planetă în interiorul planetei”, formată în mare parte din fier şi aflată la aproximativ 5.000 km sub scoarţă, este liberă să se deplaseze, deoarece pluteşte în învelişul lichid al nucleului exterior. Mecanismul exact al acestei rotaţii rămâne un subiect de dezbatere.

 

Puţinele lucruri pe care le ştim despre asta se bazează pe analiza fină a undelor seismice provocate de cutremure, în timp ce trec prin centrul planetei. Analizând datele privind undele seismice din ultimii 60 de ani, Xiaodong Song şi Yi Yang, doi cercetători de la Universitatea Beijing, au ajuns la concluzia că rotaţia nucleului aproape s-a oprit în jurul anului 2009, înainte de a începe din nou să se mişte, în direcţia opusă.

„Credem că nucleul central se roteşte, în raport cu suprafaţa Pământului, într-o direcţie şi apoi în alta, ca un balansoar”, au declarat ei pentru AFP. „Un ciclu complet (înainte şi înapoi) al acestei oscilaţii este de aproximativ şaptezeci de ani”, au spus ei.

 

Astfel, ultima schimbare de rotaţie înainte de 2009 ar fi avut loc la începutul anilor 1970. Următoarea ar urma să aibă loc la mijlocul anilor 2040, completând astfel ciclul, potrivit cercetătorilor chinezi.

Potrivit acestora, această rotaţie este mai mult sau mai puţin sincronizată cu schimbările ce ţin de durata zilei, mici variaţii în timpul exact de care Pământul are nevoie pentru a se roti pe axa sa. Până în prezent, există puţine dovezi că această rotaţie influenţează ceea ce se întâmplă la suprafaţa Pământului. Cei doi autori sunt însă convinşi că există legături fizice între toate straturile care alcătuiesc Pământul. „Sperăm că cercetarea noastră va motiva cercetătorii să proiecteze şi să testeze modele care tratează Pământul ca pe un sistem dinamic integrat”, explică ei.

Experţii independenţi au salutat cercetarea cu interes, dar şi cu unele rezerve. „Acesta este un studiu foarte atent realizat de oameni de ştiinţă excelenţi, care au folosit o mulţime de date”, a declarat pentru AFP John Vidale, seismolog la University of Southern California. Dar, spus el, „niciunul dintre modelele existente nu explică bine toate datele disponibile”.

John Vidale a publicat anul trecut un studiu care sugerează că nucleul interior oscilează mult mai rapid, schimbându-şi direcţia la fiecare şase ani, pe baza datelor seismice de la două explozii nucleare de la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970. 

 

O altă teorie, cu o bază solidă, potrivit lui John Vidale, este aceea că nucleul interior s-a mişcat semnificativ doar între 2001 şi 2013, pentru ca apoi să se stabilizeze.

Pentru Hrvoje Tkalcic, geofizician la Universitatea Naţională Australiană, ciclul nucleului intern este de aproximativ 20-30 de ani, mai degrabă decât cei 70 de ani propuşi în studiul publicat în Nature Geoscience. „Probabil că toate aceste modele matematice sunt incorecte”, pentru că, deşi explică datele observate, datele se pot potrivi cu alte modele, care încă nu au fost imaginate, spune el.

Prin urmare, comunitatea geofizică are toate motivele să fie „divizată cu privire la această descoperire, iar subiectul să rămână controversat”, a spus el.

Tkalcic îi compară pe seismologi cu medicii care „studiază organele interne ale unui pacient cu un echipament imperfect sau limitat”: ca şi cum ai încerca să înţelegi funcţionarea ficatului doar cu ajutorul unei ecografii. Fără echivalentul unei tomografii computerizate, „imaginea noastră despre interiorul Pământului rămâne neclară”, spune el. Cercetătorul se aşteaptă la mai multe surprize în acest domeniu, cum ar fi teoria conform căreia nucleul interior conţine o sferă de fier şi mai mică, asemănătoare păpuşilor ruseşti.

 

Articolul precedentSecretul siluetei lui Marilyn Monroe! Ce mânca artista în fiecare zi ca să se mențină în formă
Articolul următorCel mai simplu lucru pe care-l poți face pentru a-ți schimba viața în bine: efectul e incredibil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.