TENIS: ANA BOGDAN, JAQUELINE CRISTIAN ŞI GABRIELA RUSE AU CONFIRMAT PREZENŢA LA TRANSYLVANIA OPEN 2025

Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse au confirmat prezenţa la ediţia de anul viitor a turneului Transylvania Open (WTA 250), care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 1-9 februarie 2025, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de organizatori.

„Urmează o ediţie aniversară TO 2025, specială pentru noi, a V-a ediţie, şi pentru asta vom avea o serie de surprize pregătite. Prima ar fi că anul acesta aducem şi bilete Half-Day, pentru cei care nu pot fi prezenţi toată ziua la turneu, dar care doresc să se bucure de meciurile din sesiunea de seară. Pe celelalte le veţi descoperi treptat, pe măsură ce ne apropiem de turneu. Ne-am gândit la experienţe interesante pentru fanii tenisului, dar şi pentru cei care testează pentru prima dată atmosfera unui turneu. Îi aşteptăm pe toţi, fani sau doar curioşi să descopere spectacolul tenisului, la BT Arena, să trăim împreună, din nou, magia tenisului, în inima Transilvaniei!”, a declarat directorul Transylvania Open WTA 250, Patrick Ciorcilă.

Biletele ”early bird” pentru Transylvania Open 2025 vor fi disponibile în număr limitat, începând cu data de 2 octombrie 2024, ora 14:00. Ele se vor putea achiziţiona online, de pe site-ul turneului. Noutatea din acest an este introducerea biletelor Half-Day pentru sesiunile de seară, disponibile de luni până joi, după ora 17:00, astfel încât fanii tenisului care nu pot participa la întreaga zi de competiţie să se bucure de meciurile de top programate seara. Ca şi anul trecut, organizatorii au ales ca în zilele de calificări accesul să fie gratuit, dar se va face în baza unui bilet cu valoare zero.

Preţurile ”early bird” pentru biletele Full-Day vor fi 45 de lei în primele zile ale turneului, iar biletele Half-Day, pentru această etapă, 35 de lei. Pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, când se joacă sferturile, semifinalele şi finalele, vor fi disponibile doar bilete Full-Day, preţurile speciale ajungând până la 145 de lei pentru finală.

Turneul Transylvania Open WTA 250, devenit emblematic pentru tenisul din România, este organizat în baza unei licenţe permanente achiziţionate anul acesta de la Palermo Ladies Open, şi continuă să promoveze România ca destinaţie a tenisului de nivel mondial. Deşi este un turneu tânăr, acesta a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi, în 2022 şi 2023, drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250.

Cea mai recentă ediţie a Transylvania Open a avut loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, între 3-11 februarie. Meciurile s-au jucat indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare au concurat la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 267.082 dolari. Câştigătoarea marelui trofeu din acest an a fost jucătoarea cehă Karolina Pliskova, după o finală cu Ana Bogdan.

AGERPRES

Articolul precedentBRAŞOV, CEL MAI ATRACTIV ORAŞ DIN ROMÂNIA PENTRU A LOCUI; BUCUREŞTI, PE LOCUL 7
Articolul următorREPOZIȚIONARE TOTALĂ ÎN INTENȚIILE DE VOT, ÎN PRAG DE ALEGERI. DATELE CELUI MAI RECENT SONDAJ CURS DINAMITEAZĂ CLASA POLITICĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.