Temperaturi ridicate astăzi, va fi mai cald decât în mod obișnuit. Sunt anunțate și ploi

Astăzi temperaturi ridicate, va fi mai cald decât în mod obișnuit în această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Dimineaţa şi noaptea izolat se va semnala ceaţă.

Instabilitatea atmosferică va fi în creştere, sunt anunțate înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice.

Aceste fenomene vor fi ziua, local în regiunile intracarpatice şi în zonele de munte.

Spre seară şi noaptepese vor întâlni pe arii extinse, în special în jumătatea de sud-vest a teritoriului.

Pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Vântul se ca intensifica pe crestele Carpaţilor Meridionali, cu viteze de peste 70…90 de km/h, local şi temporar, la viteze mai mici ( 45…55 km/h) în sud şi est, dar de scurtă durată şi în timpul averselor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 18 şi 27 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 şi 15 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 4 grade. 

Articolul precedentIncidente VIOLENTE la derbyul Steaua-Dinamo de pe Arena Națională. Meciul a fost oprit
Articolul următorZeci de pacienți, arși de vii în incendiile din spitale, niciun vinovat – Cronica anchetelor nefinalizate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.