Taximetriști, șoferi și pietoni, amendați de polițiștii din Alba Iulia

Cu scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră în Alba Iulia, polițiștii au organizat o acţiune cu efective suplimentare în municipiu. În principal s-a urmărit prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii şi verificarea modului în care este respectată legislaţia specifică, de către taximetrişti.

La data de 19 februarie 2019, între orele 08.00 – 11.00, şi 15.00 – 20.00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective suplimentare, în municipiul Alba Iulia, în scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră. Poliţiştii au urmărit, în special, depistarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate pietonilor dar şi a pietonilor care nu respectă regulile privind circulaţia pe drumurile publice şi traversarea.

Totodată, poliţiştii au verificat modul în care sunt respectate obligaţiile legale specifice, rezultate din Legea 38/2003, de către taximetrişti.

La acţiune au participat, în total, 14 poliţişti din structurile de poliţie rutieră şi ordine publică, care au constatat 65 de abateri de natură contravenţională, în valoare totală de 31.675 lei.

Dintre sancţiuni, 20 au fost aplicate pietonilor depistaţi în timp ce traversau prin loc nepermis sau fără să respecte culoarea roşie a semaforului electric, 7 conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, 10 taximetriştilor, pentru nerespectarea normelor legale privind transportul în regim taxi, iar 26 pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost reţinute 7 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare şi două atestate taxi.

Acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, pe raza municipiului Alba Iulia, vor continua.

Poliţiştii le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulaţie rutieră!

Articolul precedent3 bărbaţi s-au bătut pe o stradă din Blaj
Articolul următorPoliţişti în Poşaga au recuparat 11 mc de material lemnos

Comments are closed.