Târgul APULUM AGRARIA are loc în perioada 20 – 22 Septembrie

În parfum de rod bogat, cel mai iubit eveniment de promovare a agriculturii judeţului Alba revine, ca în fiecare an, la început de toamnă.

Ajuns la cea de-a XXVIII-a ediţie, Târgul APULUM AGRARIA dă întâlnire publicului cu abundenţa toamnei, timp de trei zile, în perioada 20 – 22 septembrie 2019, între orele 10.00 – 18.00, în spaţiul expoziţional din zona Bazinului Olimpic din Alba Iulia.

Mâinile dibace și truditoare ale producătorilor şi fermierilor locali – membri ai asociaţiilor profesionale au pregătit, pentru a le expune la standurile decorate în stil traditional, delicioase produse locale, unele tradiționale atestate: pâine şi produse de patiserie, preparate din carne, lactate, conserve din fructe şi legume, toate de casă.

De asemenea, la standuri mai pot fi găsite ouă, miere şi produse apicole, uleiuri presate la rece, vinuri din podgoriile locale, lavandă şi produse derivate, dar mai ales legume şi fructe proaspete de sezon.

Surprizele culinare, concursurile, atelierele pentru copii, produsele de artizanat, dar nu în ultimul rând expoziţiile de animale şi păsări, vor completa programul acestui eveniment.

Evenimentul APULUM AGRARIA are menirea de a promova agricultura, gustul tradiţional autentic şi de a susține producătorii și economia locală.

Articolul precedentAmplasarea radarelor în perioada 7 – 13 Septembrie
Articolul următorAccident de muncă pe un șantier din Alba Iulia. Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital, electrocutat pe o linie de înaltă tensiune