Țara în care trotinetele electrice nu mai au voie să circule nici pe trotuar, nici pe șosea

Decizia de a nu mai permite circulația trotinetelor electrice pe trotuar a fost luată după ce a crescut numărul de accidente în care acestea au fost implicate, în Singapore, relatează Bloomberg, citată de Mediafax.

Începând cu data de 6 noiembrie 2019, cei care încalcă regula riscă să fie amendați cu echivalentul a 1.474 de dolari, să petreacă trei luni în închisoare sau să primească ambele pedepse, a anunțat Lam Pin Min, un oficial senior din Ministerului Transporturilor.

„Interzicerea trotinetelor electrice pe trotuare este o decizie dificilă. Dar este un pas necesar pentru ca pietonii să să simtă din nou în siguranță pe trotuarele publice”, a declarat Min.

În Singapore, trotinetele electrice nu au voie să circule nici pe șosele. Acestea pot circula legal doar pe pistele pentru biciclete, care în acest moment au o lungime de 440 de km. Guvernul a promis, însă, că până în 2025 vor fi 750 de km disponibili.

Trotinetele electrice au devenit foarte populare în statul asiatic, unul dintre cele mai scumpe din lume pentru deținătorii de automobile.

Pe măsură ce aceste vehicule s-au înmulțit, a crescut numărul accidentelor în care au fost implicate. În cele mai multe cazuri a fost vorba de coliziunea cu pietoni pe trotuare. S-a înregistrat cel puțin un deces din această cauză, potrivit autorităților.

Alte țări care au restricționat circulația acestor vehicule sunt Franța și Japonia.

Articolul precedentUrmărit național din județul Iași, prins de polițiștii din Aiud
Articolul următorConturi de WhatsApp, compromise de o companie israeliană misterioasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.