Tânăr din Sebeș, drogat cu cannabis, a provocat un accident pe A1

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale din Poliția Română au depistat 17 șoferi care se aflau sub influența consumului de cocaină, cannabis sau a unor substanțe stupefiante, pe parcursul acțiunilor desfășurate pe autostrăzile din țară, pentru siguranța rutieră, efectuate în ultima lună.

În toate cele 17 cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, persoanele depistate fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Totodată, polițiștii au dispus măsura reținerii permisului de conducere și eliberarea dovezii înlocuitoare, fără drept de circulație, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

În urma testării cu aparatul DrugTest, a rezultat că 12 dintre aceștia ar fi consumat cannabis.

Potrivit Poliției Române, în dimineața de 21 februarie, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva au observat un autoturism abandonat pe banda de urgență a autostrăzii, în zona kilometrului 303, pe sensul de deplasare Sibiu – Deva.

Mașina prezenta avarii ce păreau a fi provenite dintr-un accident rutier.

Conducătorul auto a fost identificat imediat, fiind vorba de un tânăr, de 19 ani, din Sebeș, județul Alba.

Acesta s-a prezentat la sediul poliției, unde a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul DrugTest, reieșind că se afla sub influența substanțelor psihotrope, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis.

Poliția Română vă reaminește că, în conformitate cu articolul 336, aliniatul 2 din Codul Penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.”

Sursa: IGPR

Articolul precedentFOTO: Incendiu la un autoturism din Alba Iulia
Articolul următorŞedinţă ordinară la Consiliul Județean Alba, în 28 februarie

Comments are closed.