La data de 21 noiembrie 2021, în jurul orei 13,00, polițiștii rutieri din Alba Iulia au identificat conducătorul unui autoturism care, în dimineața aceleiași zile, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube material, produs pe Calea Moților din Alba Iulia.
Se pare că, tânărul de 23 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta, după care a abandonat autoturismul.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul care a provocat accidentul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În momentul identificării, acesta era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de tânăr, cercetările sunt continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Sursa: Realitatea de Alba