Sute de șoferi au rămas fără permis – Acțiune masivă a Poliției Rutiere

Peste 250 de şoferi au rămas fără permis de conducere, 44 dintre ei pentru consum de alcool, în cadrul acţiunii Blocada, organizată sâmbătă. Cu acest prilej, poliţiştii au verificat peste 6.600 de autovehicule şi au legitimat peste 10.600 de persoane.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au anunţat  că cadrul acţiunii Blocada, de sâmbătă, desfăşurată la nivel naţional peste 4.000 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

“Au fost organizate 450 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 6.684 de autovehicule şi legitimate 10.696 de persoane. Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 3.054 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 110 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive”, au precizat poliţiştii.

În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 37 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 16 de conducere sub influenţa alcoolului şi 14 de conducere sub influenţa drogurilor. Au fost reţinute 254 de permise de conducere, dintre care 44 pentru alcool şi 63 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 125 certificate de înmatriculare.

Articolul precedentInterviu de colecție cu Gabriela Firea și Florentin Pandele, la Realitatea PLUS
Articolul următorInterviu inedit de Sărbători cu Rareș Bogdan și familia sa VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.