O societate care deţine un mare lanț de magazine în România a fost amendată de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor pentru practici comerciale agresive şi înşelătoare, în urma unei reclamații depuse de o pensionară. 

La sesizarea unui consumator din Blaj, CJPC Alba a constatat că, prin revista tipărită prin care sunt promovate produsele vândute în magazinele amendate, sunt promoţii are transmit mesaje care induc în eroare clienţii. 

„Se reclamă faptul că nu poate beneficia de revistă, că este condiţionată de valoarea cumpărăturilor, iar zeci de vârstnici nu se pot bucura de micile beneficii care se oferă din când în când”, se arată în sesizarea scrisă care a stat la baza controlului instituţiei, scrie ziare.com.

 

Comisarii au aplicat două amenzi, una de 5.000 de lei și cealaltă de 7.000 de lei. Campania de reduceri se derulează prin intermediul a 10 cupoane care sunt cuprinse în interiorul revistei, care este oferită fiecărui client care achiziționează produse în valoare de cel puțin 35 de lei.

Sursa: Realitatea de Alba