„Sunt mulțumită de cum joc, în fiecare zi e mai bine.” Simona Halep, în sferturi la Wimbledon

Simona Halep (18 WTA) s-a calificat în sferturi la Wimbledon, după victoria în fața ibericei Paula Badosa (4 WTA), scor 6-1, 6-2.

Simona Halep nu a cedat niciodată serviciul și a reușit mai multe lovituri remarcabile.

În runda următoare la Wimbledon, Simona Halep va juca împotriva americancei Amanda Anisimova (20 de ani, locul 25 WTA).

„Mi-am dorit să fiu aici pe arena centrală astăzi. Cred că am făcut un meci bun. Badosa joacă foarte bine, este greu să bați. Mi-a plăcut foarte mult să revin pe arena centrală, în fața acestor spectatori nemaipomeniți, care mereu mă susțin. E o plăcere!

Nu m-am gândit că n-am pierdut niciun set. Sunt mulțumită de cum joc în turneu, în fiecare zi e mai bine. De abia aștept următorul meci, sper să joc la fel de bine precum astăzi.

Mi-a lipsit enorm Wimbledon, joc pentru prima dată în ultimii trei ani. A fost minunat să joc, am fost mai emoționată ieri decât astăzi. Arena centrală este extraordinară, încerc să joc cât mai bine aici”, a declarat Simona Halep.

Românca are un parcurs perfect pe iarba londoneză: patru victorii fără set cedat cu Karolina Muchova, Kirsten Flipkens, Magdalena Frech și Paula Badosa.

Înainte de calificarea în sferturile de finală. Simona Halep își asigurase un cec în valoarea de 233.000 de dolari. Acum, după victoria în fața Paulei Badosa, românca are garantați aproximativ 400.000 de dolari.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentMinistrul Dezvoltării, veste bună: ”Practic o să reînnoim întregul pachet de normative de construcţii”
Articolul următorAutoritățile egiptene ar fi încercat să mușamalizeze cazul româncei ucisă de rechin | Acuzații grave: Ne-au spus că e motorină în apă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.