Poliţiştii din Alba au efectuat în această dimineaţă o percheziție la un bărbat, de 30 de ani, bănuit de deținere de substanțe toxice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ascunderea sursei impozabile.
La domiciliul bărbatului, din comuna Noșlac, au fost găsite: o sticlă în care se afla aproape un kilogram de substanță de culoare argintie și o armă neletală, pentru care acesta nu a putut prezenta autorizație.
De asemenea, polițiștii au descoperit și două vase din plastic, ce conțineau aproape 11 kg. de minereu de culoare cenușie, pentru care bărbatul a prezentat un permis de exploatare, dar care nu a fost înregistrat în evidențele societății pe care acesta o deține.
Bunurile au fost ridicate în vederea efectuării analizei și stabilirii regimului din care acestea fac parte.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Comments are closed.