SUA: Schimbare de tactică a armatei ruse în Ucraina – Ce pregătesc soldații lui Putin

Rusia intenţionează, probabil, să „detaşeze zeci de mii de soldaţi” în estul Ucrainei, pe măsură ce îşi direcţionează atenţia către sudul şi estul ţării, a declarat luni consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Jake Sullivan, transmite AFP.

„În acest moment, credem că Rusia îşi revizuieşte obiectivele de război” pentru a se concentra pe „est şi zone din sudul Ucrainei, mai degrabă decât să vizeze cea mai mare parte a teritoriului”, a declarat Sullivan reporterilor de la Casa Albă.

Jack Sullivan a spus că administraţia Biden va anunţa în zilele următoare o nouă asistenţă militară pentru Ucraina şi a subliniat că noi sancţiuni împotriva energiei ruse sunt, de asemenea, pe masa discuţiilor cu aliaţii europeni.

 

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american a avertizat că următoarea fază ar putea fi prelungită, cu trupele ruse depăşindu-le ca număr pe cele ucrainene. El a descris drept tragice şi şocante imaginile din Bucea, oraş revenit recent sub controlul trupele ucrainene, în contextul regrupării forţele ruse. 

 

Articolul precedentFocar de Salmonella, izbucnit de la dulciuri. Ouă de ciocolată, retrase de la raft
Articolul următorVremea 5 aprilie – Se încălzește ușor, dar diminețile vor fi friguroase în continuare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.