STUDIU – Efectele Covid pe termen lung

Noi efecte Covid pe termen lung au fost descoperite de specialiști. Potrivit datelor unui studiu recent, persoanele care au avut o formă a bolii ce nu a necesitat spitalizarea pot dezvolta, la un an după infectare, insuficienţă cardiacă şi cheaguri de sânge, potrivit Bloomberg. 

Studiul va fi publicat în revista Nature.

Ziyad Al-Aly, directorul Centrului de epidemiologie Veteran Affairs Health Care System din Missouri, cel care a condus studiul, a transmis că ”efectele secundare ale Covid-19 sunt substanțiale”. 

Potrivit studiului, riscul unui atac de cord, al unui accident vascular cerebral sau al altor evenimente cardiovasculare majore cresc în primele 12 luni odată cu severitatea bolii iniţiale. Acesta a tras un semnal de alarmă legat de posibilele complicații cardiace letale, în condițiile în care bolile de inimă şi AVC-ul sunt principalele cauze de deces la nivel mondial. 

Oamenii de știință amintesc că și actualul context în care trăim – izolarea socială, problemele financiare, schimbarea obiceiurilor de consum și activitatea fizică limitată – pune presiune pe inimă.

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentUngaria oferă României ajutor pentru tratarea pacienţilor COVID-19
Articolul următorPreţurile mondiale la alimente, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.