STUDIU / A treia doză de vaccin Pfizer restabilește protecția de 95%

Compania Pfizer a anunțat că a treia doză de vaccin anti-Covid, administrată la șase luni după cea de-a doua, restabilește protecția împotriva infecției la 95%. Datele reies dintr-un studiu făcut în Israel. 

Studiul a fost făcut în perioada 1 iulie- 30 august, când infectările cu varianta Delta a Sars-Cov-2 erau în creștere. 

Datele, care au fost transmise de companie către Food and Drug Administration (FDA), stau la baza solicitării de acordare a unei doze de rapel din vaccinul Pfizer în SUA, administrat intramuscular la aproximativ 6 luni după doza a doua, la persoanele cu vârsta peste 16 ani.
În solicitare, compania a inclus și date dintr-un studiu de fază 3, la care au participat aproximativ 300 de persoane cu vârste cuprinse între 19 și 55 de ani. O treime dintre participanți erau supraponderali, iar o treime erau obezi, conform documentelor.

Rezultatul studiilor au fost făcute publice de FDA în contextul în care administrația Biden face presiuni pentru a autoriza doze de rapel pentru populația generală încă de săptămâna viitoare, potrivit CNBC. 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentO vulnerabilitate de tip zero-day a Internet Explorer pune în pericol utilizatorii de Microsoft Office
Articolul următorAvertizare meteo – Ploi, furtuni și vânt puternic în aproape toată țara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.