‘STRĂZI DESCHISE’: CALEA VICTORIEI VA FI PIETONALĂ DOAR DUMINICĂ

Strada Dimitrie Onciul din Sectorul 2 devine pietonală în acest sfârşit de săptămână, în cadrul programului „Străzi deschise”, în timp ce Calea Victoriei va fi transformată în promenadă urbană doar duminică, informează, joi, ARCUB.

Programul va include: spectacole de teatru, concerte, reprezentaţii de dans, instalaţii, activităţi sportive, ateliere dedicate copiilor şi expoziţii, reiese din comunicatul centrului cultural.

Vor fi instituite restricţii rutiere pe Calea Victoriei doar în ziua de duminică, în intervalul orar 10,00-22,00. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu bulevardul Dacia, strada Ştirbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de duminică spre luni), începând de la ora 23,00 până la ora 9,00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

În Sectorul 2 al Capitalei, începând de sâmbătă, ora 7,00, până luni, la ora 2,00, traficul va fi restricţionat pe strada Dimitrie Onciul, pe segmentul cuprins între strada Olari şi Aleea Margareta, inclusiv scuarul din bulevardul Ferdinand.

Programul artistic va începe, sâmbătă şi duminică, de la ora 9,00 cu activităţi sportive şi zone de joacă.

Între orele 10,00 – 11,00, Circul Metropolitan Bucureşti va susţine un minishow de acrobaţie, iar de la ora 11,00 Muzeul Naţional al Literaturii va organiza atelierul creativ „Cu toamna în odaie”, unde participanţii vor fi învăţaţi să creeze obiecte decorative cu tematică de toamnă.

Copiii se vor putea bucura, sâmbătă (între orele 13,00 – 14,00) şi duminică (12,00 – 13,00), de Parada Animăluţelor din spectacolul „Madagascar”, oferită de Opera Comică pentru Copii. Sâmbătă, între orele 14,00 – 16,00, vor putea participa la atelierul de ţesut la gherghef.

„Cei mici vor fi captivaţi de spectacolul de teatru ‘Turtiţa Fermecată’ oferit de Teatrul ‘Ion Creangă’ care se va juca sâmbătă, de la ora 16,00 la 17,00, şi vor avea ocazia să urmărească povestea clasică ‘Cei trei purceluşi’, pusă în scenă de Teatrul Excelsior, duminică, la ora 11,00, iar Teatrul ‘Ion Creangă’ va prezenta, în a doua zi de weekend, în intervalul 16,00 – 17,00, spectacolul ‘Magia Ghicitorilor’, un moment plin de mister şi ingeniozitate care va captiva imaginaţia copiilor”, conform comunicatului ARCUB.

În ambele zile de weekend, Trupa TheM a Teatrului Metropolis va susţine două mini-concerte de muzică folk, între orele 17,00 – 17,30 şi 18,30 – 19,00. Sâmbătă, de la ora 18,00, timp de o oră, secţia de Coregrafie a Şcolii de Artă Bucureşti, sub îndrumarea Elenei Zamfirescu, va oferi „un spectacol dinamic de dans modern şi contemporan, captând atenţia cu coregrafii inovatoare”.

Duminică, între 10,00 – 11,00, cvartetul acustic format din Petru Giurcăneau (chitară), Iliosu Antonio (contrabas), Munteanu Mihai (tobe) şi Toma Cătălin (saxofon) va oferi o atmosferă „relaxată şi plină de armonie”.

AKKA Show propune locuitorilor din Sectorul 2, duminică, între 13,00 – 15,00, un atelier de realizat obiecte şi broderie cu mărgele, iar de la 15,00 până la 16,00 va susţine un spectacol „inedit” de teatru de păpuşi.

De la ora 18,00 va avea loc un concert de muzică populară, susţinut de secţia de canto muzică populară a Şcolii de Artă Bucureşti, sub îndrumarea Mariei Constantin.

De ora 19,00, Pavel Stoica şi elevii săi din secţia de percuţie a Şcolii de Artă Bucureşti vor oferi „un show plin de energie ritmică”.

În ce priveşte Calea Victoriei, vizitatorii vor putea explora duminică, între orele 10,00 – 17,30 două expoziţii permanente găzduite de Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”.

Pasionaţii de artă contemporană sunt invitaţi să descopere, de la ora 10,00, în faţa Hotelului Novotel, instalaţia creativă „Somnul raţiunii naşte idei”, realizată de Alexandru Simion Boeriu, un proiect artistic care face parte din Săptămâna Sustenabilităţii Creative, ediţia a III-a, şi invită la reflecţie asupra conexiunii dintre raţiune, creativitate şi sustenabilitate.

Monumentul istoric Arcul de Triumf este deschis publicului în ambele zile de weekend, între orele 12,00 şi 20,00. Accesul publicului este gratuit.

„Spectatorii vor putea asista la o serie de activităţi impresionante oferite de Jandarmeria Română între 12,00 – 16,00 precum: demonstraţii cu echipaje ecvestre şi canine, spectacol oferit de Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei, exerciţii tip drill cu Garda de Onoare a Jandarmeriei Române şi exerciţii de autoapărare realizate de Brigada Specială de Intervenţie”, menţionează sursa citată.

De asemenea, duminică de la ora 17,00, în zona Hotelului Novotel, va avea loc un concert susţinut de trupa REAL, cu Andra Pierşinaru (voce), acompaniată de Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară) şi Leon Craioveanu (percuţie).

Elevii Şcolii de Arte Prestissimo Music vor oferi, în faţa Cercul Militar Naţional, de la ora 17,00, un recital de canto. De la ora 18,00, Teatrul de Animaţie Ţăndărică prezintă spectacolul „Freestyle Puppetry”. Între orele 18,00 şi 21,00, DJ Mahony „va electriza atmosfera în zona Muzeului Naţional de Istorie a României prin show-ul său plin de energie, ‘Take Notes Show Case'”.

AGERPRES

Articolul precedentCNSU A APROBAT UN TRANSPORT CU AJUTOARE UMANITARE PENTRU POPULAŢIA CIVILĂ DIN LIBAN
Articolul următorINFRACTOR PERICULOS, EVADAT DE SUB ESCORTĂ LA ARAD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.