Stimulente de 200.000 euro companiilor industriale care dezvoltă proiecte pentru economia circulară

Guvernul a aprobat în ședința din 24 august 2022 un Mecanism de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară, proiect inițiat de Ministerul Economiei.

Scopul acestui mecanism de sprijin financiar este acela de a dezvolta sectoare industriale noi, dar și de a revaloriza resursele deja existente, reduse  la stadiul de deșeuri, care poluează  întreg teritoriul național. În același timp, componenta de cercetare și dezvoltare a proiectului va permite obținerea unui avantaj competitiv, precum şi cea care prevede eficientizarea activităților prin digitalizare.

„Dezvoltarea durabilă presupune, printre altele, şi tranziția către o economia circulară. Aceasta reprezentând unul dintre obiectivele pe care țara noastră și l-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene. Avem nevoie de o strategie națională, adaptată la realitățile economiei românești, dar și de o modalitate de a stimula industria să parcurgă această tranziție. De aceea, în ședința de Guvern de astăzi am aprobat un mecanism de sprijin financiar prin Programul de Tranziție către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare. Vorbim despre un sprijin financiar între 15.000 și 200.000 de euro din partea statului, pentru companiile care doresc să investească în proiecte care reduc volumul deșeurilor și reușesc totodată să creeze materia primă necesară pentru crearea unui lanţ de producţie integrat”, a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei.

Mecanismul prevede ca suma maximă acordată unui beneficiar de la bugetul de stat pentru un interval de până la 16 luni să fie egală cu echivalentul  în lei a 200.000 euro, cu plata eşalonată, pe bază de documente justificative, iar suma minimă fiind egală cu echivalentul în lei a 15.000 euro. Proiectele acceptate vor fi finanțate în limita fondurilor aprobate pentru Program, cuprinse în bugetele anuale ale Ministerului Economiei. Cheltuielile vor fi suportate în procent de 85% de la bugetul de stat, restul de 15% din surse proprii ale beneficiarilor.

Conform criteriilor stabilite de actul normativ, vor primi finanțare companiile care desfășoară activități de transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare; dezvoltarea activităților de cercetare-inovare, proiectare ecologică a produselor și serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare; înființarea și/sau dotarea și operarea de centre de reparații și recondiționare a bunurilor; dezvoltarea activităților de reciclare a deșeurilor etc.

În perioada următoare Ministerul Economiei va lansa Ghidul solicitantului, care va stabili modul de derulare a programului de finanțare și pașii pe care companiile trebuie să îi parcurgă pentru accesarea acestor fonduri.

Articolul precedentAFIR | Peste 3,9 milioane euro solicitați de fermieri într-o singură săptămână pentru decontarea primelor de asigurare din PNDR
Articolul următorMinisterul Dezvoltării elaborează o singură lege pentru reglementarea serviciilor comunitare de utilități publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.