Statul vrea să cumpere din nou teste de salivă pentru elevi. Decizia vine după scandalul uriaș de luna trecută, când testele nu au ajuns la toți elevii, iar cele care au ajuns erau ambalate necorespunzător. Prin urmare, statul a demarat o nouă licitație pentru cumpărarea a mai bine de 55 de milioane de teste.
Noile teste de salivă vor fi ambalate individual sau cel mult câte două. Firmele care vor livra noile teste vor primi un punctaj mai mare dacă kitul va avea cât mai puține componente. Un kit de testare va costa cel mult 10 lei.
Suntem în urmă cu numărul testelor de salivă pentru că, până în momentul de față, au fost achiziționate aproximativ 14,5 milioane de teste din cele 70 de milioane pe care Guvernul și-a asumat să le cumpere pentru anul 2021-2022.
În momentul de față se află în desfășurare o achiziție de teste la nivelul Ministerului Educației. Mai exact, se negociază cumpărarea unui lot de 18,5 milioane de teste, care ar urma să vină la finalul lunii ianuarie.
Prin urmare, elevii, profesorii și personalul din educație nu vor primi testele la începutul școlii, în luna ianuarie.