Statele Unite trimit aeronave de luptă în România, după incidentele cu dronele rusești

Statele Unite vor trimite în curând aeronave de luptă în România, pentru consolidarea capacităților României și ale NATO de apărarea și descurajarea oricărei agresiuni împotriva teritoriului comun aliat pe flancul estic. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, după înâlnirea dintre ministrul Anghel Tâlvar și ambasadoarea SUA în România, Kathlen Kavalec.

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 7 septembrie, la MApN, o întrevedere cu ambasadoarea SUA în România, ES Kathleen Kavalec. Agenda întâlnirii a inclus subiecte referitoare la situația de securitate din regiune, precum și aspecte privind cooperarea bilaterală în domeniul apărării, în cadrul parteneriatului strategic româno-american. Cei doi oficiali au discutat, în deschiderea convorbirilor, despre situația generată în urma recentelor atacuri ale Federației Ruse asupra porturilor fluviale ucrainene, în proximitatea granițelor României, a transmis MApN.

Ministrul român al apărării a apreciat puternica solidaritate exprimată de aliați, după informarea privitoare la situația de securitate făcută de România în cadrul sesiunii Consiliului Nord-Atlantic de miercuri.

„Am luat măsuri suplimentare de securitate în zona de graniță, prin întărirea monitorizării şi securizării spațiului aerian. Așa după cum a spus şi secretarul general NATO, Alianța a crescut semnificativ prezența în regiunea Mării Negre. Pentru noi este primordială siguranța cetățenilor noștri, mai ales a celor din comunitățile din proximitatea atacurilor brutale ale Federației Ruse asupra porturilor civile ucrainene”, a declarat Angel Tîlvăr.

A fost reiterată poziția României în ceea ce privește condamnarea fermă a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și eforturile pe care țara noastră le depune pentru menținerea stabilității în regiune.

Aeronave de luptă americane vor patrula granițele aeriene estice ale României

La rândul său, ambasadoarea Kavalec a arătat că Statele Unite sunt preocupate de situația de securitate din regiunea Mării Negre, în condițiile generate de atacurile ilegale executate constant de Rusia asupra infrastructurii portuare a Ucrainei la Dunăre. Kathleen Kavalec a arătat că guvernul american rămâne pe deplin angajat în consolidarea capacităților României și ale NATO pentru apărarea și descurajarea oricărei agresiuni împotriva teritoriului comun aliat pe flancul estic.

Ambasadoarea Kavalec a transmis dorința Statelor Unite de a continua să furnizeze asistență României pentru protejarea mai eficientă a teritoriului național, inclusiv prin dislocarea, în curând, în România, a unor aeronave de luptă ale Forțelor Aeriene ale SUA pentru suplimentarea misiunilor NATO de poliție aeriană. În ceea ce privește stadiul relațiilor militare bilaterale, ministrul apărării naționale a reiterat faptul că parteneriatul strategic România-SUA continuă să fie un pilon esențial pentru întărirea capacității de apărare și descurajare a NATO, România beneficiind de cele mai puternice garanții de securitate din istorie.

În context, ministrul Tîlvăr a mulțumit părții americane pentru sprijinul acordat în avansarea proiectului Centrului de Pregătire F-16 din România, care va avea o contribuție importantă în dezvoltarea competențelor piloților români în operarea aeronavelor F-16 în derularea unui spectru variat de misiuni strategice. „Prin operaționalizarea acestui centru în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, România va oferi un mediu de instruire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice de ultimă generație nu doar pentru piloții români, ci și pentru cei din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina”, a afirmat ministrul apărării naționale. Exprimându-și speranța că demersurile de operaționalizare a Centrului de Pregătire F-16 vor fi finalizate într-un timp scurt, cei doi oficiali au convenit să participe împreună la inaugurarea acestuia.

Sursa: Newsinn

Articolul precedent,,Cu drag, despre România!” revine! Reportaj senzațional despre vatra satului românesc – Nu ratați o ediție de colecție, vineri, de la ora 21.00
Articolul următorExercițiu de mobilizare, la începutul lunii octombrie, în două județe din România. Ministerul Apărării susține că e un exercițiu de rutină

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.