Zilele trecute au avut loc ultimele competiții de orientare pentru a selecționa cei mai buni sportivii ca să reprezinte România la competițiile internaționale oficiale din acest an.
În clasamentul întocmit de Federația Română de Orientare, între cei care vor face parte din lotul de seniori al României se regăsesc și sportivii de la CS Unirea Alba Iulia:
- Ionuț Zincă – CS Unirea Alba Iulia
- Roman Ciobanu – CS Universitatea Craiova
- Alexandru Blejdea – CS Universitatea Craiova
- Tamas Bogya – CS Unirea Alba Iulia
În perioada 20-25 august, cei 4 sportivi seniori vor face parte din delegația care va participa la Campionatele Europei de Sud-Est care se vor desfășura în Republica Moldova.
Pentru a pregăti cea mai importantă competiție de obiectiv din acest an, Ionuț Zincă a luat drumul Spaniei și Portugaliei. Acesta va participa pe data de 8 iunie în localitatea Mirandha do Corvo din Portugalia la Campionatul Mondial de Ultra Trail.
Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, pe un teren necunoscut, de obicei pădure, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuie atinse.
Sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărții și al busolei, și trebuie să se orienteze și să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare.
Câștigătorul este desemnat sportivul care parcurge traseul de concurs în cel mai scurt timp.
Secția de Orientare a CS Unirea Alba Iulia s-a înființat în 2008.
De la înființare și până în prezent performanțele sportivilor au fost excelente atât pe plan intern cât și pe plan internațional, fiind obținute circa 90 de medalii, majoritatea la Campionatele Naționale, dar și la Campionatele Europei de Sud-Est.
Comments are closed.