Specialiștii iau tot mai serios în calcul riscul ca în România să fi apărut o varianată mutantă a coronavirusului. Scenariu se bazează pe faptul că astfel de mutații apar, în general, în cadrul unor grupuri de populație în care virusul poate circula aproape nestingherit. La Iași, unde spitalele sunt deja supraaglomerate, medicii specialiști au observat manifestări ale bolii care ar putea indica o mutație.
Medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a declarat la Realitatea Plus că la nivel observațional există suspiciuni serioase în privința apariției unei mutații a virusului.
„Am observat de ceva timp că avem pacienți care ajung la spital cu o stare clasificată drept medie, dar în foarte scurt timp, chiar într-o jumătate de oră, trece în stare gravă. Sigur, nu putem afirma cu certitudine că e o noua tulpină, dar observațional vorbim de o degradare mult mai rapidă din punct de vedere respiratoriu. Bolnavii au nevoie, în prima fază, de un necesar relativ mic de oxigenare, de 3-5 l/minut, pentru ca în scurt timp să se ajungă la o explozie a nevoii de alimentare artificială a plămânilor, iar pacientul are nevoie urgentă de transfer la ATI, pentru inițierea metodelor specifice. (….) Putem, discuta, ne putem gândi la o nouă tulpină, dar fără secvențiere nu putem vorbi cu certitudine”, a explicat medicul ieșean.
Un alt element care alimentează supozițiile privind apariția unei mutații și mai virulente este faptul că s-a înmulțit numărul bolnavilor cu vârste mici sau medii.
RATA MICĂ DE VACCINARE + RESTRICII MINIMALE = REȚETA DEZASTRULUI
Medicul ieșean susține că principalul motiv al acestei evoluții este combinația nefastă dintre rata foarte mică de vaccinare și absența restricțiilor dure.
„Cauza situației este rata scăzută de vaccinare, chiar și dacă discutăm despre o potențială nouă tulpină. (…) În urma că aproximativ o lună am început să observăm degradarea, atunci am avertizat că s-ar impune un lockdown de circa 2 săptămâni, perioadă în care să se vaccineze categoriile profesionale care intră în contact cu populației, în special personalul sanitar și cel din școli.”
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a mai afirmat că în momentul de față „nu prea mai există altă soluție de menține sub control pandemie, în afară de lockdown”. „Spitalele sunt pur și simplu colmatate de numărul uriaș de pacienți. Deocamdată nu avem disfuncționalități în privința alimentării cu medicamente, dar sunt semnale că producătorii au început să aibă probleme cu ritmul de alimentare solicitat de unitățile sanitare, necesarul de medicamente va crește și există riscul să apară sincope în alimentare farmaciilor și, implicit, sincope în aplicarea tratamentului”, a afirmat Florin Roșu.
Luni, la Iaşi, s-au raportat 336 de noi cazuri, iar municipiul se aproapie de o rată de 13 la mia de locuitori. Mai bine de 200 de pacienți cu COVID-19 sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase, iar 99% dintre ei sunt nevaccinați.