Sorin Ovidiu Vântu comentează critic rezultatele primului tur al Alegerilor Prezidențiale. Finala se va juca între Iohannis și Dăncilă, adică o chestie gen Real Madrid – Avântul Poplaca, scrie Vântu pe pagina sa de Facebook.
”Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese
Așa cum știam cu toții încă de acum vreo lună și ceva în urmă, finala se va juca între Iohannis și Dăncilă, adică o chestie gen Real Madrid – Avântul Poplaca. Ceea ce mi se pare de necrezut este participarea uriașă la vot, în condițiile în care campania pentru prezidențiale s-a desfășurat parcă în condiții de clandestinitate. Nația părea cuprinsă de o apatie totală, de o indiferență absolută, de un sictir general și total lipsit de tandrețe la adresa a tot și a toate. În ciuda faptului, cum bine ai anticipat, generație, că mulți lideri locali au trădat-o pe Dăncilă în speranța că, prin negocieri separate, se vor salva de dosare, securiștii au reușit să i-o livreze lui Iohannis pe o tavă de argint cu un măr roșu în gură pentru festinul din turul II. Evident, nu poți contesta nici capacitatea de înțelegere a lui Klaus Iohannis vizavi de spiritul profund al acestei nații, preluând de la poporul român geniala zicală – „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”. Iohannis s-a conformat tip de cinci ani cu religiozitate, și iată-l luând și al doilea mandat.
Lăsând ironia deoparte, este clar că după al II-lea tur vom avea, în mod informal, o republică prezidențială. Nemaiputând fi suspectat de nu știu ce agendă ascunsă, Iohannis ar putea să forțeze schimbarea Constituției și să schimbe actualul sistem politic, transformând România într-o republică prezidențială, formalizând astfel o stare de fapt oricum existentă. În ciuda antipatiei pe care am dezvoltat-o vizavi de acest personaj, aș vota acest proiect cu ambele mâini și l-aș reține în memorie drept un personaj vizionar, curajos și pozitiv. Formaliza-ți-vă puterea, domnule Iohannis, și dacă n-aveți proiecte, mă ofer să vi le furnizez eu, fără nicio pretenție financiară sau de paternitate! Nu aveți dreptul moral ca, având toată puterea, să nu vă asumați și responsabilitatea care decurge din exercitarea ei! Ar fi un șobolanism identic cu cel al lui Traian Băsescu.” spune Sorin Ovidiu Vântu