Zece milioane de teste de salivă pentru COVID-19 destinate preşcolarilor, elevilor şi angajaţilor din învăţământ vor fi livrate până la începutul săptămânii viitoare în şcoli, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
”Până la începutul săptămânii viitoare vor fi livrate în școli 10 milioane de teste pentru preșcolari, elevi și angajați din învățământ.
Ministerul Educației, la solicitarea Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență, a transmis repartizarea pe județe pentru primul lot de teste rapide pe bază de salivă (10 milioane de teste) pentru a putea fi utilizate începând de săptămâna viitoare (cea de-a doua săptămână a semestrului al II-lea).
Apreciem deblocarea procesului de achiziție a testelor, atât de necesare pentru funcționarea în condiții de siguranță sanitară a școlilor și grădinițelor”, a declarat MIhai Sorin CÎMPEANU, Ministrul Educației.