Sorin Cîmpeanu: „Ministerul Educației a propus ore remediale pentru tot anul”. Condițiile începerii școlii

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că, în noul an școlar, vor fi aplicate regulile standard de protecție sanitară și că ministerul a propus continuarea cursurilor remediale pe parcursul întregului an viitor.

 

Sorin Cîmpeanu a precizat că pierderile generate de învățământul online pot fi recuperate cu condiția ca școala să nu mai fie întreruptă. Mai puțin de 250.000 de elevi, din aproape 3 milioane – din care marea majoritate suferă pierderi – s-au înscris până acum, voluntar, în programe remediale.

Ministrul Educației a mai explicat că extinderea perioadei de cursuri „se va putea face din anul școlar 2022-2023”.

 

„Am anunțat deja că școala va fi cu prezență fizică. Regulile sunt clare: respectarea regulilor de igienă, aerisire spații de învățământ, distanțare adecvată și purtarea măștii de protecție”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei emisiuni TV.

Ministrul a mai spus că, până acum, în programul de educație remedială s-au înscris mai puțin de 250.000 de elevi. Asta deși, din cei aproape trei milioane de elevi, „marea, marea majoritate au suferit pierderi pe perioada predării online”.

 

„Aceste pierderi se pot recupera doar în timp. Se pot recupera cu condiția ca școala să nu mai fie întreruptă. Se pot recupera – și Ministerul Educației a propus continuarea finanțării programului de ore remediale pe parcursul întregului an școlar viitor”, a mai declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro.

Articolul precedentProfesorii nevaccinați ar putea fi testați periodic. Ce reguli anunță ministrul Educației pentru viitorul an școlar
Articolul următorHoața din Scărișoara! A lăsat o bătrână de 93 de ani fără 40.000 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.