Sorin Cîmpeanu, despre majorarea salariilor în Educație: Voi solicita toate aceste creșteri. Discutăm bugetul pe 2022

Veste bună pentru angajații din Educație! Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că majorarea salariilor este cuprinsă în programul de guvernare și așteaptă decizia pentru bugetul pe anul 2022. 

Sorin Cîmpeanu susține că cererea de majorare a salariilor in Educație cerută de cele trei federații sindicale va fi rezolvată, pentru că acest lucru este prevăzut în programul de guvernare.

„Este simplu! Este în programul de guvernare, este în proiectul „Românie Educată” la care cei care lucrăm ținem foarte mult să se aplice. Toate aceste solicitări sunt prevăzute. Nu există redresarea sistemului de educație, reforma adevărată în sistemul de educație fără un sistem de salarizare motivant pentru cadrele didactice. Suntem exact în perioada în care discutăm de construcția bugetului pe anul 2022″, a declarat Sorin Cîmpeanu, luni seară, la un post TV.

Întrebat însă dacă sumele necesare majorărilor salariale cerute de sindicaliști vor fi prevăzute și în buget, Sorin Cîmpeanu a precizat că el, ca ministru va cere acest lucru, „este foarte clar”.

„Eu am spus punctul de vedere al Ministerului Educației, care va solicita și aplicarea legii 153, care va solicita toate aceste creșteri salariale și alocarea de resurse pentru educație.

Discuția cu Ministerul Finanțelor este în curs, pentru că avem și acele asumări ale României, este vorba de un deficit bugetar de 5,84% pe cash și de 6,2% pe ESA, pentru anul acesta, de 4,8 pentru anul 2022, de 4,8 pe ESA pentru 2023 și de 2,4% deficit pe 2024.

În acest context, se pun toate aceste solicitări și vom vedea cum reușim să le satisfacem. În orice caz, punctul de vedere al Ministerului Educației este foarte clar”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Precizările ministrului vin după ce trei federații sindicale din Educație au depus, luni, peste 160.000 de petiții la Guvern și Parlament pentru creșterea salariilor tuturor angajaților din sistem de la 1 ianuarie 2022.

Sindicaliștii din Educație cer MAJORAREA salariilor de la 1 ianuarie 2022 – Cadou de Moș Nicolae pentru Guvern și Parlament

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedent86 de cazuri de elevi pozitivi COVID, detectate în prima zi de testare cu salivă
Articolul următorEXCLUSIV | Haos la Dinamo! Jucătorii s-au revoltat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.