Sorin Cîmpeanu: „Am transmis către toate şcolile solicitarea de a se păstra regula programului decalat”

În jur de 2,6 milioane de elevi vor merge la cursuri, începând de luni, cu prezenţă fizică. Astfel, numărul acestora va fi cu 200.000 mai mare decât cel al celor care au fost prezenţi în bănci săptămâna trecută. Informația vine de la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a vorbit, la un post de televiziune, și despre programul decalat din școlile românești. 

Pe lângă cei 2,6 milioane de elevi care vor merge fizic la școală mai există alți aproximativ 300.000 care vor continua cursurile în format online. Ei provin din cele 654 de localități din țară aflate vineri în scenariul galben al pandemiei.

Sorin Cîmpeanu:  „Renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție, cu excepția spațiilor aglomerate, face parte din Hotărârea de Guvern. Am transmis către toate şcolile recomandarea, solicitarea de a se păstra regula programului decalat, deci implicit şi a pauzelor decalate astfel încât în şcoli să nu se creeze aglomerări care să impună obligativitatea purtării măştii de protecţie. În aceste condiţii se poate renunţa la obligativitatea măştii de protecţie în curtea şcolii.”

În plus, Sorin Cîmpeanu a mai spus că, la nivel local, comitetele pentru situaţii de urgenţă pot lua decizii „în situaţii speciale” cu privire la definirea spaţiilor publice în care masca de protecţie să fie purtată inclusiv la exterior. Ministrul a vorbit și despre testarea rapidă din școli.

Sorin Cîmpeanu: „Dacă sunt condiţii care generează aglomerări, sigur că rămâne purtarea măştii de protecţie. Testele rapide trebuie confirmate prin teste antigen rapide și mai apoi validate prin teste PCR, ceea ce ar îngreuna acest proces de testare. Pe altă parte, rămâne problema lipsei de personal sanitar necesar pentru administrarea acestor teste antigen rapide.”

Articolul precedentMiron Mitrea: „Apetitul pentru vaccinare va scădea în mod evident. Nu mă aștept la o creștere semnificativă a incidenței bolii în perioada următoare”
Articolul următorVestul țării intră sub cod galben de vreme rea: vânt puternic, ploi torențiale și grindină

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.