Sorin Cîmpeanu a modificat acordarea burselor elevilor și termenul de depunere a cererilor

Perioada de depunere a cererilor de bursă se prelungeşte cu două săptămâni, până pe data de 14 februarie, prevede Ordinul dat luni de ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu a anunțat mai multe modificări pentru acordarea burselor școlare, inclusiv introducerea de burse pentru învățământul primar și pentru elevii din clasa a IX-a, în primul semestru. 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a modificat ordinul anterior privind condițiile de acordare a burselor pentru elevi precum și termenul până la care pot fi depuse cererile pentru primirea burselor. Ordinul 5870/22 decembrie 2021 prevedea ca termen de depunere 31 ianuarie 2022, acum este 14 februarie 2022. În plus, au fost modificate mai multe criterii de acordare a burselor.

Printre principalele noutăți se numără acordarea de burse de ajutor social și cele de performanță pentru elevii din clasele I-IV, acordarea de burse în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a, precum și specificarea felului în care sunt acordate bursele de merit și cele de performanță.

TOT documentul AICI 

Bursele de ajutor social și cele de performanță în învățământul primar, acestea nefiind incluse în prima variantă a ordinului, 5.870 din 22 decembrie 2021. 

Prin noul ordin a fost instituită în premieră posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a, se menționează în Ordinul nou al ministrului Educației.

Bursele de merit și de performanță se acordă la propunerea dirigintelui și elevii nu trebuie să depună nicio cerere pentru acestea. Condițiile pentru acordarea burselor de merit sunt media generală mai mare sau egală cu 9,50, inclusiv media 10 la purtare, plus cel mult 10 absențe nemotivate.

Ordinul mai prevede și că toţi elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I le vor primi în continuare într-un cuantum dublat, de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună. 

Vezi DOCUMENTUL – AICI 

„Ministerul Educației a emis, în interesul elevilor, ordinul de ministru de modificare și completare a ordinului prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor.

Subliniem următoarele aspecte:

• Extinderea perioadei de depunere a cererilor de bursă cu 2 săptămâni, respectiv până la data de 14 februarie a.c.;

• Toți elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună). Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei);

• A fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar;

• Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

• Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

• A fost clarificată/detaliată sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari”.

Obiectivul permanent al Ministerului Educației este încurajarea, motivarea elevilor pentru învățare, dar și susținerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile.

Precizăm faptul că, fără excepție și fără întrerupere, începând cu anul 2011, bursele au fost acordate în fiecare an pe baza mediei generale din anul școlar precedent, cu excepția elevilor din clasa a V-a și din clasa a IX-a. Prin ordinul de ministru de reglementare a criteriilor pentru burse a fost instituită, în premieră, posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a.

Pentru aplicarea unitară la nivelul tuturor școlilor și liceelor de stat din România și pentru a se asigura plata cuantumului minim garantat prin Hotărârea de Guverm 1.094/2021, Ministerul Educației va propune la proxima rectificare bugetară să-și asume responsabilitatea de plată a tuturor burselor destinate elevilor, de la bugetul de stat, prin bugetul propriu al ministerului”, potrivit comunicatului de presă publicat luni seară.

Ordinul 3.073/31.01.2022 pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului educației nr. 5.870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 99/31.I.2022

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentNoua schemă de ajutor la energie și gaze intră în vigoare astăzi
Articolul următorÎncepe Recensământul Populației și Locuințelor. Ce AMENDĂ riscă cei care refuză să răspundă întrebărilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.