Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă la US Open și și-a depășit cea mai bună performanță obținută în turneul de Grand Slam de pe pământ american. Românca s-a calificat în optimile de finală, unde va întâlni un nume important al tenisului feminin.
Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, vineri, la New York, după ce a produs o surpriză, prin victoria în faţa kazahei Elena Rîbakina, cu 6-3, 6-7 (6/8), 6-4.
Sorana Cîrstea (33 ani, locul 30 WTA), cap de serie numărul 30, s-a impus după două ore şi 47 de minute şi a reuşit cea mai mare performanţă a sa la Flushing Meadows.
Rîbakina (24 ani), campioană la Wimbledon în 2022, nu a depăşit niciodată turul al treilea la New York. Kazaha a câştigat ambele meciuri anterioare cu Sorana Cîrstea, în 2020, în primul tur la Doha, cu 3-6, 6-3, 6-1, şi în primul tur la Roland Garros, cu 6-0, 6-3.
Sorana Cîrstea a început meciul foarte bine şi a avut 4-1 în primul set, reuşind să câştige cu 6-3.
În setul secund s-a mers cap la cap până în tiebreak, după ce Sorana a salvat două mingi de set la 5-6. Rîbakina, finalistă anul acesta la Australian Open, a avut 4-0 în tiebreak, dar a fost egalată, 4-4, însă a izbutit în cele din urmă să se impună cu 8-6.
În setul decisiv, Sorana Cîrstea s-a aflat totul în control, conducând cu 2-0, 4-1 şi 5-3. A servit pentru meci, dar Rîbakina a făcut break şi s-a apropiat la 5-4, însă românca a încheiat meciul pe serviciul adversarei.
Sorana Cîrstea se va întâlni în optimi cu elvețianca Belinda Bencic (26 de ani, locul 13 WTA). Cele două sportive se vor întâlni, luni, la New York.
Sorana Cîrstea are un bilanț pozitiv în duelurile cu Bencic. Concret, după trei partide, românca conduce cu 2-1 la partidele directe.
Sursa: Newsinn