Sondaj INSOMAR. Peste jumătate dintre români consideră că PSD și Iohannis s-au apropiat nepermis de mult în ultima perioadă

Scandalul politic din ultima săptămână, în care USR-PLUS nu mai vrea la guvernare, dar nici PSD nu se grăbește să depună moțiunea de cenzură împotriva guvernului, îi face pe români să se ducă cu gândul la o apropiere, în ultima perioadă, între social-democrați și Iohannis, două tabere beligerante, până acum.

Conform unui sondaj INSOMAR, 50.82% dintre cei intervievați consideră că atitudinea PSD din ultima perioadă este consecinţa unei apropieri de preşedintele Klaus Iohannis. Doar 39,86% spun că nu și 9,31% nu știu.

La întrebarea dacă PSD se îndepărtează de electoratul său din moment ce nu susţine moţiunea de cenzură AUR – USRPLUS, 50,34% dintre repondenți au spus că nu, 47,24% consideră că da, iar 2,41% nu au știut.

Totuși, românii dau dovadă de destulă înțelegere a politicii dâmbovițene și spun că PSD nu susține moțiunea AUR-USRPLUS din motive de calcule politice. Astfel, 37,63% merg pe varianta calculelor politice, 31, 23% sunt de părere că la mijloc sunt interese politice, iar 28,23% spun că frica de dosare ar fi principalul motiv. 2,91 % nu știu.

Articolul precedentSondaj INSOMAR. Omul din umbra PSD – blat politic la cel mai înalt nivel. Cifrele care trădeaza pactul pentru putere
Articolul următorSărbătoare 9 septembrie: Sfinții Părinţi Ioachim şi Ana

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.