Situație dificilă în SUA – Se solicită OPRIREA ajutorului pentru Ucraina – Care este motivul

Republicanii de extremă dreaptă din Camera Reprezentanţilor, conduşi de provocatoarea MAGA Marjorie Taylor Greene, au promis, joi, că se vor opune ajutorului acordat Ucrainei, potrivit CNN. 

Ea a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de alţi membri, că are o iniţiativă pentru a forţa un vot asupra unei rezoluţii care cere administraţiei Biden să pună la dispoziţie toate documentele care au legătură cu asistenţa de securitate care a fost deja alocată Ucrainei.

Această încercare, care este pe termen lung, nu beneficiază de participaţia conducerii republicane, deşi aceştia au fost atenţionaţi anterior cu privire la această conferinţă de presă.

Membrii de extremă dreapta au profitat şi de promisiunea anterioară a lui Kevin McCarthy, liderul republicanilor, de a nu mai oferi ”cecuri în alb” Ucrainei, deşi McCarthy a clarificat ulterior că vrea doar să asigure un control mai bun asupra fondurilor federale.

”Este Ucraina acum cel de-al 51-lea stat al Statelor Unite ale Americii şi ce poziţie are Zelenski în guvernul nostru”, a întrebat Greene, referindu-se la preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”Eu nu voi mai vota ca vreun dolar (să fie alocat) Ucrainei”, a adăugat Matt Gaetz.

Deşi aripa anti-Ucraina a partidului reprezintă doar o fracţiune din GOP (”Great Old Party”), această grupare ar putea avea un avantaj într-o majoritate fragilă.

CNN estimează că republicanii vor obţine controlul asupra Camerei Reprezentanţilor – dar majoritatea lor va fi una strânsă. Joi seară, CNN estima că republicanii vor controla 218 locuri, faţă de 210 ale democraţilor. Dacă aceia care conduc acum cursele unde nu s-a declarat încă un câştigător vor ajunge să câştige, republicanii ar avea 221 de locuri.

Articolul precedentSărbătoare 18 noiembrie – Un important sfânt mucenic este prăznuit astăzi în calendarul ortodox
Articolul următorCura de slăbire cu ouă care te va ajuta să piezi 10 kilograme într-o săptămână – Meniul zilnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.