Este un animal temut în Antichitate, de o inteligență incredibilă și care are trei inimi! Vorbim, ei bine, despre caracatiță! Acesta animal cefalopod, nevertebrate cu un cap bulbos, ochi mari și opt brațe, numite tentacul, trăiesc în mări și oceane și se hrănesc cu pești, crustacee, scoici și alte astfel de viețuitoare.
„Cefalopod” înseamnă în greacă „cap-picior”, ceea ce are sens, deoarece membrele lor sunt atașate direct de cap.
Conform National Geographic, caracatițele sunt animale extrem de inteligente, adevărate maestre ailecamuflajului, care au dezvoltat o serie de trucuri de-a lungul a zeci de milioane de ani pentru a evita sau contracara atacatorii. Ele pot să se potrivească culorilor și chiar texturilor mediului înconjurător, permițându-le să se camufleze. În cazul în care un prădător se apropie prea mult, caracatițele pot scăpa rapid, trăgându-se înainte prin expulzarea apei dintr-un tub muscular numit sifon. De asemenea, caracatițele pot elibera un nor de cerneală neagră, care le ascunde și estompează simțul olfactiv al unui invadator. Datorită corpului lor moale, caracatițele pot intra în colțuri și crăpături incredibil de mici pentru a se ascunde. Acestea sunt animale solitare, deși uneori interacționează cu alte caracatițe. Unele specii de caracatițe vânează noaptea, în timp ce altele vânează doar la amurg și în zori.
Curiozități despre caracatițe
Caracatițele, unele dintre cele mai bătrâne animale
Cu mult timp înainte ca viața pe uscat să fi progresat dincolo de reptilele fragile de dinaintea dinozaurilor, caracatițele își stabiliseră deja forma pentru milioanele de ani care aveau să vină, potrivit Smithsonian Magazine. În Antichitate erau văzute drept animale feroce și de temut și care au jucat un rol interesant în istorie, dovadă stau obiectele de lut din secolele VI-V î.e.n, realizate de greci. De multe ori, pe fresce sau scuturi apăreau tentacule de caractițe, caracatița fiind considerată și un animal benefic, în același timp. Cea mai veche fosilă de caracatiță cunoscută aparține unui animal care a trăit în urmă cu 296 de milioane de ani, în perioada Carboniferului. Exemplarul respectiv aparține unei specii numite Pohlsepia și este expus la Field Museum din Chicago.
Sunt animale foarte inteligente
Aristotel credea că acestea nu-s nici pe departe animale inteligente. În Istoria animalelor, scrisă în anul 350 î.Hr., filozoful grec a scris că: „caracatița este o creatură proastă, deoarece se apropie de mâna unui om dacă este coborâtă în apă; dar este ordonată și economă în obiceiurile sale: adică își face provizii în cuibul său și, după ce mănâncă tot ce este comestibil, aruncă în afară carapacele și învelișurile crabilor și ale peștilor cu cochilii și scheletele peștilor mici”. Totuși, oamenii de știintă din ziua de azi au arătat că acestea sunt cele mai inteligente nevertebrate. Acest cefalopod poate naviga prin labirinturi, poate rezolva probleme și își poate aminti soluțiile și poate demonta lucruri pentru distracție – au chiar și personalități distincte.
Au trei inimi
Caracatițele au trei inimi. Două dintre inimi lucrează exclusiv pentru a transporta sângele dincolo de branhiile animalului, în timp ce a treia asigură circulația pentru organe. Inima organului încetează de fapt să mai bată atunci când caracatița înoată, ceea ce explică înclinația speciei de a se târî în loc să înoate, ceea ce o epuizează.
Au sângele albastru
Caracatițele au sânge albastru. Pentru a supraviețui în adâncurile oceanului, caracatițele au evoluat un sânge pe bază de cupru, mai degrabă decât de fier, numit hemocianină, care îi transformă sângele în albastru. Această bază de cupru este mai eficientă în transportul oxigenului decât hemoglobina atunci când temperatura apei este foarte scăzută și nu există prea mult oxigen în jur. Dar acest sistem îi face, de asemenea, să fie extrem de sensibili la schimbările de aciditate. Dacă pH-ul apei înconjurătoare scade prea mult, caracatițele nu pot circula suficient oxigen.
Cerneala, armă letală
Cerneala de caracatiță dăunează fizic dușmanilor. Aceasta conține un compus numit tirozinază, care, la om, ajută la controlul producției de pigment natural numit melanină. Dar, atunci când este pulverizată în ochii unui prădător, tirozinaza provoacă o iritație orbitoare. De asemenea, aceasta le tulbură creaturilor simțul mirosului și al gustului. Amestecul defensiv este atât de puternic, încât caracatițele care nu scapă de propriul nor de cerneală pot muri.
Sursă text: Click.ro
