Simona Halep (locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Sorana Cîrstea (locul 27 WTA şi cap de serie număr 26).
Primul set a durat 32 de minute, iar Simona Halep s-a impus cu 6-1. Fostul lider WTA a profitat de erorile neforțate ale Soranei Cîrstea. Singurul game câștigat de jucătoarea din Târgoviște a fost la 4-0, pentru Halep.
Simona Halep a declarat, după victoria obținută împotriva Soranei Cîrstea, că îi este greu de fiecare dată când joacă împotriva unei românce.
„Îmi place foarte mult să joc aici, este ca acasă, e o plăcere să joc în faţa acestui public şi vă mulţumesc din nou! De fiecare dată încerc să joc cel mai bun tenis al meu aici, pentru că îmi plac condiţiile şi, cu siguranţă, azi nu a fost un meci uşor. Este întotdeauna greu să joc împotriva unei românce, dar am încercat să tratez acest meci ca pe unul normal şi am reuşit destul de bine.
Chiar dacă mi-am pierdut serviciul în setul al doilea, am simţit că returul meu este destul de puternic, am fost încrezătoare până la finalul meciului şi de aceea am putut termina în două seturi. (n.r. – ce îi place la Indian Wells) Mingea zboară şi mă ajută un pic, am mai multă putere, sare din teren şi îmi place să folosesc <spin-ul> un pic şi locul. Este liniştit şi fiecare este fericit aici şi îmi dau aceeaşi stare, aşa că vă mulţumesc din nou!”, a declarat Halep, potrivit realitateasportiva.net
Simona Halep va evolua împotriva croatei Petra Martic (locul 79 WTA), în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells.
Martici a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (6), 6-4, pe rusoaica Liudmila Samsonova (locul 32 WTA şi cap de serie numărul 28). Meciul a durat o oră şi 54 de minute.
Sursa: Realitatea de Bucuresti